miercuri, 15 octombrie 2014

Ce-oi fi avand cu Titu Maiorescu?


     M-am intrebat totdeauna ce te face sa iubesti/sa urasti/ sa placi/ sa eviti/ sa detesti/ sa admiri - un om. Ce reactii, ce impulsuri venite din alte vieti, din subconstient te fac sa accepti/ sa respingi o persoana? Se pot educa aceste sentimente? (adica, in sensul, sa-i agreezi pe toti, nu sa te crispezi doar cand ii zaresti!).
     Mie mi se intampla ceva si mai ciudat. Detest si oameni care au pierit demult, pe care nu i-am cunoscut niciodata (nu mai vorbesc, asadar, de cei pe care ii resping fiindca ma enerveaza in direct). Unul dintre acestia este Titu Maiorescu. Nu mi-a facut nimic! (exceptand faptul ca a scris niste articole cu titluri kilometrice gen (ce-mi place exprimarea asta cu "gen") "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867").
     Ca sa-mi mai treaca din naduf, am zis sa citesc despre Maiorescu - omul. Rau am facut! Antipatia s-a adancit afland ca a facut un copil cu Mite Kremnitz (femeia casatorita cu fratele sotiei lui, Clara), ca a scris in jurnal despre propria fiica (dupa ce aceasta a nascut) ca s-a labartat si uratit, ca si-a parasit sotia pentru o femeie mai tanara cu 16 ani decat el. Nu m-a imbunat nici macar faptul ca a doua casatorie s-a facut la Curtea de Arges, chiar in frumoasa noastra manastire (in care m-am cununat si eu, nestrabatuta de fiorul ca in 1887 in locul meu statea Ana Rosetti - alaturi fiindu-i glacialul si cerebralul Maiorescu. Barr!!!). Nimic n-a ajuns la sufletul meu, chiar daca mi-am imaginat freamatul orasului in care s-au cazat atatia oaspeti "cu mot", agitatia de pe bulevardul strabatut de zeci de trasuri, murmurul atator popi si protopopi ce au desavarsit unirea celor doi distinsi miri.
     Ce am invatat eu din toate astea?
     Ca si pe mine ma detesta cineva, indiferent de ce i-am facut sau nu i-am facut... Am insa o mangaiere: nefiind Titu Maiorescu - peste 100 de ani, pe mine n-o sa ma mai antipatizeze nimeni. Avantajele mediocritatii! (A! Inca o invatatura: sa vezi mereu partea plina a paharului).
     P.S.: Melodia lui Leonard Cohen n-are nicio legatura cu ce am scris pe aici. Pur si simplu imi place!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu