M-am hotarat sa vad cum vine primavara... Asa ca imbin placutul cu placutul si cu utilul: plec brat la brat cu sotul meu de la un capat al orasului pana aproape de celalalt sa ne luam fetita de la scoala. Pe drum radem, vorbim, privim magnoliile, cerul, casele, ne intalnim cu oameni. Oameni - oameni si simpli oameni (mai mult simpli decat oameni). La frumoasa intrebare "Ce mai faceti" raspundem zambind ca am venit pe jos tocmai de la mama zmeilor sa ne luam fata. Si raspunsul "Daca aveti timp...". Adica? Un alt fel de a spune "eu muncesc, eu sunt ocupat, voi n-aveti ce face"???
Si ce m-am hotarat?
Sa zic si eu ca Beethoven "Nu cunosc alt semn al superioritatii decat bunatatea". Bunatatea de a face binele, dar si bunatatea de a nu mai judeca faptele celorlalti, de a nu te mai crede pe tine un etalon.
Sa zic si eu ca Dalai Lama "Fii bun de cate ori se poate. Si intotdeauna se poate."
Iata ca se poate.
Nu trebuie sa fii cercetator britanic sa-ti dai seama ca scumpul nostru creier e mai prost decat stomacul. Mananci porcarii, stomacul reactioneaza imediat prin dureri si varsaturi... Bei un ceai, mananci grisine... dar creierul? Zi de zi il agresam cu ganduri negre, griji nenumarate, dar mai ales cu prezenta persoanelor toxice - vampirii energetici.
Cum sunt vampirii energetici? Cum actioneaza? Cum te aleg? Cum scapi de ei?
Sunt printre noi: pe strada, la serviciu, in metrou, la cafea, la cina cu prietenii, vanzatorii de la tarabe, in familie, printre colegi... simpli cunoscuti.
Iti pandesc zambetul si te atentioneaza in treacat, grijulii, ca nu arati prea bine... Esti palid... Ti s-a intamplat ceva? Te iau peste picior, rad de garderoba ta, de mancarea preparata de tine, de bucuriile tale... Fac exact ce stiu ca te enerveaza. In plus, nu ii intereseaza succesele tale. Daca ai castigat un concurs - normal, a fost o banalitate. Daca pleci in vacanta - o sa vezi ca totul o sa fie foarte scump. Daca ai slabit - o sa te ingrasi rapid la loc. Pe de alta parte, le place sa aiba mereu dreptate, nu suporta nici cele mai mici observatii, sunt pesimisti, lumea e mereu impotriva lor. Si ce mi se pare foarte grav e ca au mereu grija sa te serveasca cu o portie mare de vinovatie.
Ce ai putea face?
Respira adanc si nu te mania - mania e consumatoare de energie si ei simt cumva asta. Binecuvanteaza-i, iarta-i si fugi de ei. Canta ceva in gand - ceva amuzant care sa te ridice din starea de tensiune, si fugi de ei. Spala-te pe maini cu apa rece si fugi.
Vampirii energetici te secatuiesc de forte, dar cea mai buna sursa de energie sunt tot oamenii din jurul nostru.
Oamenii veseli, senini, generosi, calzi, care se straduiesc sa gaseasca soluti, care alina, care stiu sa spuna "iarta-ma" si "multumesc". Oamenii care se simt impliniti de reusita ta, care zambesc cand surazi si care te fac sa razi cand ti-e sufletul mai zbuciumat.
Va amintiti cum totdeauna calul il intreba pe dragul de Fat-Frumos: "Sa te duc ca vantul ori ca gandul?". Si Fat-Frumos, cat de viteaz si frumos era , alegea mereu vantul, era constient de forta nebuna a gandului... si o evita...
Spre deosebire de el, noi nu prea mai luam in serios puterea gandului.
Oameni intelepti ne tot spun ca suntem ceea ce gandim, ca un gand curat are mai mare putere decat orice nevointa (chiar decat postul negru - care mie mi se pare nevointa suprema).
Gandul rau ataca intreit - pe cel caruia ii este adresat, pe cel care i l-a trimis (legea boomerang-ului), dar si pe noi toti, intreg universul. Gandul e ca o piatra aruncata departe in lac: undele vin si la cel ce a aruncat piatra, se duc si la cel de pe malul celalalt.
Prezentul este, asadar, rezultatul gandurilor noastre anterioare. Asta e! Dormim cum ne-am gandit/asternut, dar viitorul depinde de ce gandim acum. E in puterea noastra sa-l construim.
Eu am inceput deja: ma imaginez din ce in ce mai des in casuta noastra alba cu tamplarie albastra de pe tarmul insorit al unei mari calde. Sunt iubita si iubesc. Am marea la picioare permanent. Nu mai tanjesc dupa mirosul ei, il simt clipa de clipa. Nu mai pandesc primavara. E mereu cu mine. La fel toti cei care ma iubesc si pe care ii iubesc, si carora le trimit noian de ganduri bune.
A fost odata o femeie minunata care pribegea prin munti. Langa un izvor, a gasit o piatra nestemata pe care a luat-o cu ea.
Intr-o zi s-a intalnit cu un om flamand. Deschizand desaga pentru a-i da ceva de mancare, acesta a vazut piatra. Si-a dorit-o cu mai murta ardoare decat painea. Femeia, cu un zambet, i-a daruit-o.
Peste un timp, s-au reintalnit.
-Te-am cautat, a zis omul. Stiu valoarea acestei pietre si vreau sa ti-o dau inapoi. Te rog, in schimb, sa-mi dai o frantura din ceea ce te-a facut sa-mi daruiesti cu atata generozitate acest cadou.
Fericirea e un lux. Fericirea nu e constanta. Fericirea inseamna sa ai. Fericirea este doar pe lumea cealalta. Fericirea e doar daca...
Prostii, prostii, prostii!!!
Sunt fericita chiar daca... nu-mi zambeste toata lumea, nu ma iubesc toti, nu am balustrada la scara interioara, nu conduc o masina scumpa...
Casa fericirii exista! Nu stiu de ce oamenii s-au oprit in sala de asteptare. N-are rost sa ma inghesui printre ei.
Sunt fericita...
...cand dorm in asternuturi proaspat spalate...
...cand miros cafeaua abia macinata...
...cand ma joc cu picioarele in apa...
...cand gasesc niste bani de care uitasem...
...cand ploua si eu dorm...
...cand ma bag in pat dupa o petrecere reusita...
...cand ma descalt dupa o zi in care am umblat pe tocuri...
...cand vad marea dupa un an in care am dorit-o...
...cand plec la drum...
...cand beau o bere neagra rece intr-o zi caniculara...
...cand mananc un mic cu mustar...
Am citit de curand un studiu al savantilor care n-au ce face. Se sustine acolo ca fericirea are forma literei U. La 20 de ani, esti sus, pe val. Odata cu inaintarea in varsta, aluneci, aluneci, si pe la 40 de ani te afli adanc in galeata. Studiul spune ca acum trebuie sa-ti accepti neimplinirile, ridurile, celulita... Asa m-a enervat tampenia asta ca am sarit ca arsa din fundul U-ului direct in varf.
Ma gandesc ca la 40+... sa imi vad implinirile, sa vad ce am, nu ce nu am. Sa vad nisipul, marea, nu pielea care-mi curge, nu burta, nu celulita. Sa simt zambetul, sa traiesc rasul, nu sa ma las coplesita de riduri, nu sa ma compar cu altii pentru ca eu sunt (asa cum sunt) o finta atat de minunata.
Fericirea nu e numai a ta, daca esti fericit, esti fericit si cu cei din jur. Mi s-a intamplat uneori sa nu fiu intr-o stare tocmai buna, din intamplare sau nu!, am dat peste o fiinta (un inger), care m-a facut sa rad. Asa ca-mi doresc dn tot sufletul ca macar odata sa fiu ingerul cuiva (poate te fac sa zambesti cu aforismul lui R. Ruyer: "Cand altii te cred fericit, si tu crezi ca nu esti, ia-te dupa ei.").
Sunt clipe cand ma enerveaza cate unul de l-as pocni cu sete drept in mutra-i tampita. Bine ar fi sa nu las pe nimeni sa-mi strice echilibrul, starea de fericire. Sa aleg sa nu ma enervez si daca m-am enervat, sa iert si sa uit, sa invat sa nu mai depind de felul cum se comporta ceilalti, sa nu-mi las viata in mainile unora care scuipa ura, invidie, nefericire, teama...
Iar cand toti par a fi impotriva ta, sigur Dumnezeu e cu tine - "Numai starea de fericire dovedeste ca esti al Domnului." - Steinhardt
Hei, azi e o zi speciala. Stii tu motivul... Au rasarit niste fire de iarba.
Am auzit ca demult, demult, iarna era strasnica, primavara venea in martie, iar in lunile fara "r" (mai... august) te puteai tavali fara teama prin poieni insorite.
Acum - ninge ca-n decembrie in luna lui Martisor, in mai cosurile caselor fumega inca...
Unde se ascunde primavara?
O caut... pe pamant, in aer...
Cine o va gasi?
Ca de fiecare data, eu o adulmec, dar plantele o recunosc si-o izbucnesc intr-o ploaie de aur precum minunata forsythia.
La multi ani tuturor femeilor, tuturor prietenelor mele...
Multumesc lui Dumnezeu ca suntem niste fapturi atat de minunate, ca zidim case si ne zidim pe noi insene, ca umerii nostri par de stanca pentru soti si copii, ca ne educam baietii sa devina grijulii si iubitori, si fetele - sa poata schimba lumea.
Romanul "Cele patruzeci..." este o povestire in rama.
Prima poveste se petrece in zilele noastre, in anul 2008, Northampton si o are in centru pe Ella Rubinstein, femeie de vreo 40 de ani, sotie, casnica si mama a trei copii. Atat.
O carte scrisa de un autor misterios si necunoscut ii va schimba definitiv viata.
Actiunea cartii minune (pe care o citeste Ella), "Dulce blasfemie", se petrece in secolul XIII, Konya - Turcia de astazi. Eroii sunt marele filozof, mistic si poet Rumi si soarele lui iubit, Shams din Tabriz.
Povestea celor doi sufiti contine si ea, la randul ei, o seama de povesti. Una dintre ele este chiar "Dulce blasfemie".
Se spune ca Moise a intalnit un pastor. Acesta se ruga cam asa:
-O, Doamne, te iubesc mai mult decat iti poti da seama. Te-as spala pe picioare, Te-as curata in urechi si Te-as despaduchea.
Stupefiat - Moise intrerupse ruga pastorului:
-Crezi ca Dumnezeu are picioare sa i le speli? Asta nu e rugaciune. E blasfemie curata!
Rusinat, pastorul a ascultat cum se face o rugaciune adevarata. Moise a plecat apoi foarte multumit, dar in noaptea aceea a auzit glasul lui Dumnezeu:
-O, Moise, ce-ai facut? L-ai ocarat pe bietul pastor care mi-era atat de drag. Poate ca nu spunea lucrurile cuvenite in felul cuvenit, insa era sincer. Poate ca vorbele lui au fost o blasfemie pentru urechile tale, insa pentru mine erau o dulce blasfemie.
Asadar, una din lectiile acestui roman este ca nu e neaparat nevoie de rugaciuni canonice pentru a te apropia de Dumnezeu - mai important e sa ai in suflet ardoarea, bucuria, iubirea dialogului cu Dumnezeu.
Si mai sunt multe invataturi minunate. De exemplu:
"Lumea asta e cladita pe temeiul inrauririi. Niciun strop de bunatate sau graunte de rautate nu vor ramane pana la urma neplatite."
"Pe lumea asta sa ai mila de inteleptul inconjurat de nestiutori."
"Vorbele care ne ies din gura nu pier, ci sunt pastrate vesnic in intinderea necuprinsa a lumii, si se vor intoarce la noi la vremea cuvenita. Durerea unui singur om ne va rani pe toti. Bucuria unui singur om ii va face pe toti sa zambeasca."
Si cat de mult ma regasesc in vorbele lui Shams: "De altminteri, nimeni nu ajunge credincios peste noapte. Mai intai crede ca e credincios; apoi, ceva se intampla in viata lui si devine necredincios; dupa care devine iar credincios, si iar necredincios, si tot asa. Pana cand ajungem la o anumita treapta, sovaim neincetat. E singura cale de a inainta. Cu fiecare pas nou ne apropiem tot mai mult de Adevar."
Cel mai bine vandut poet din SUA este Rumi, un persan nascut in 1207 si care si-a petrecut cei mai multi ani din viata in Konya - Turcia.
Initial - Rumi a fost un mare cleric traditionalist, mare invatat, predicator in moschee, invatator a numerosi discipoli. La 37 de ani, viata lui ordonata, indestulata, armonioasa a fost ravasita pana in temelii de aparitia unui dervis ratacitor, unui sufit - Shams din Tabriz.
Shams a daramat toata stiinta lui Rumi, i-a zdruncinat credinta si i-a recladit-o. L-a transformat intr-un sufit si intr-un poet.
Sufistii sunt elita spirituala a Orientului (daca vreti - opusul talibanilor), sunt rafinati, subtili si - ca Iisus - adeptii Iubirii. Intr-o epoca in care crestinii se luptau cu crestinii, crestinii se luptau cu musulmanii si musulmanii se luptau cu musulmanii (oare de ce imi suna atat de cunoscut?), sufistii sustin ca legea universala e Iubirea, ca toti oamenii sunt oglinzile lui Dumnezeu, iar caile de cautare ale Divinitatii sunt la fel de multe, cate suflete exista. Asadar, nu exista o singura cale buna (crestinism/islamism), fiecare are drumul lui. In plus, ei cred ca Dumnezeu nu e afara, ci in tine insuti, ca sufit e cel ce este multumit de tot ceea ce face Dumnezeu pentru ca Dumnezeu sa fie multumit de ceea ce face el.
Alaturi de Shams - Rumi si-a gasit sufletul pereche si a inceput sa-si doreasca sa afle cine este cu adevarat Rumi. A renuntat la prieteni, faima, discipoli si s-a reinventat, devenind un mare poet si cel mai cunoscut sufit.
In poeziile sale, el ne indeamna sa vorbim prin inimile noastre, fara sa ne folosim de ochi, buze, urechi, sa radem precum rad trandafirii. Ne spune ca toti suntem la fel si ar fi bine sa ne vorbim cu inimile. Ne spune sa oprim galagia, astfel vom auzi vocea Lui, si sa nu ne intristam: tot ceea ce pierdem se va intoarce sub o alta forma.
Si Rumi l-a pierdut pe Shams (ucis de oameni ingusti si rai), dar Shams s-a intors sub forma de ganduri, transformate in versuri.
"Stii cine esti?
Esti un manuscris al unei scrisori divine,
Esti oglinda care reflecta o fata zeiasca.
Acest univers nu este in afara ta.
Priveste in tine
tot ceea ce vrei sa fii
esti."
Rumi a practicat si "sama", ritualul dervisilor rotitori. Dansul, muzica, poezia ii aduc pe sufiti in starea de gratie - mai aproape de Dumnezeu - ii ajuta sa faca un pelerinaj spre profunzimea sufletului, acolo unde se afla divinitatea. Sufitii nu pun accent pe manifestarile religioase externe, n-au nicio biserica, il descopera pe Dumnezeu in interior.
"Cu mult dincolo de ideile de bine sau de rau exista un camp. Te voi astepta acolo." - Rumi
Se spune ca demult, demult, cand uriasii locuiau pe pamant si zanele se aratau ziua prin paduri si gradini - intr-un sat de la poalele unui munte traiau noua babe. Din tinerete pana la neagra batranete, ele fusesera pastorite. Intr-un fel erau si prietene, dar uneori se certau groaznic - din cauza firilor atat de deosebite. Totusi, aveau in comun dispretul fata de casatorie, iubit le fusese vantul de primavara sau navalnicul Dragobete, sau vreun zmeu turbat fara trup. Dar nebunile astea se stinsesera, acum in serile lungi de iarna (decojind boabe de fasole, torcand, fierband porumb), vie era doar povestea...
Cea mai batrana, o zgarta de baba, era rece, vantoasa, furtunoasa. Una era dulce, blanda, alta cu toane: acu' insorita, acu' neguroasa. Celelalte erau zambitoare, suparacioase, manioase, vesele, nebunatice, jucause. Toate ascultau de zgarta mai batrana deoarece avea un cojoc magic pe care daca-l scutura, incepea sa ninga viscolit.
Intr-un an, babele au plecat cu oile la munte foarte devreme - nici ghioceii nu-si aratasera sfiala si curatia, ca ele erau deja pe creste. Ce s-a intamplat, ce nu s-a intamplat, sigur e ca babele au inceput sa se certe. Rasunau muntii de strigatele lor, de vorbe grele si blesteme. Si atunci, nebuna de baba (mai baba) a inceput sa-si scuture cu putere cojocul, si cerul s-a innegurat, vanturile s-au intetit, gerul s-a otelit, zapada cadea potop. Babele s-au calmat ca prin farmec, frigul le amutise. Din pacate, vifornita pornita cu mare dusmanie n-a mai putut fi oprita, si babele au inghetat bocna, s-au prefacut in stane de piatra.
Ciobanii din sat le-au gasit prin aprilie tot impietrite - asa le vad si azi cei care urca pe Muntii Bucegi, pe Varful Omu.
In amintirea lor - oamenii numesc primele 9 zile din martie - luna cand s-a petrecut intamplarea - Babele.
Si zilele acestea au preluat firea babelor: una e vijelioasa, alta dulce, celelalte zambitoare, suparacioase, manioase, vesele, jucause, nebunatice.
Iti doresc o Baba insorita!
.jpg)
