Vremea bucuriei

      Cum e bucuria?Simpla,complexa,palida,intensa,dezlantuita,potolita?
       Bucuria nu poate fi masurata,cantarita sau evaluata.Bucuria e bucurie,iar omul care se bucura nu se teme,nu se rusineaza de ceva,nu e rau,egoist,rece sau ticalos.Bucuria nu e in lucruri,nu vine de la ceilalti,e in noi.
        Domnul Iisus spunea:``Iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni n-o va lua de la voi."Asadar bucuria este pentru toata vremea si bine ar fi sa-i daruim lui Dumnezeu o inima mai putin trista.

Cum am ratat meteoricul festival de la Curtea de Arges

    De cand cu asprele diete, visez colturi aromate si rumenite de paine, ciolan afumat, bere neagra (valuri!), placinte... lista e lunga (si gustoasa!). Asa ca mi-am ales o zi dedicata rasfaturilor culinare: Festivalul berii de la Sibiu. Perfect - pana am aflat ca si in frumosul nostru oras e un festival medieval. M-am gandit sa mananc si sa beau bine la Sibiu - sambata, bucurandu-ma duminica de spectacolul medieval al urbei iubite.
     De mancat, baut, plimbat, ras, distrat - s-a bifat (se putea altfel la ce foame ma roade cea mai mare parte a zilei si a noptii?!), dar am ratat tot spectacolul din parcarea Curtii Domnesti - deoarece festivalul s-a potrivit cantecului: "Pleaca neica la Galati / Pleaca luni si vine marti."
     Probabil s-a ravnit la titlul de "cel mai meteoric festival". Ei bine - a fost castigat!
     P.S.: Nu-mi pare rau de sambata sibiana: amestec de arhitectura medievala, lumina de toamna blanda, arome, muzica si bucurie. Multa bucurie.

De unde vii tu,dezamagire?

     Dezamagirea vine din sufletul nostru, ca si iubirea, dorinta, zambetul, plansul, furia, blestemul, iertarea...
     Ceilalti nu ne vor dezamagi niciodata daca, undeva, in adancul nostru, nu i-am legat (fara sa-i intrebam) de sperante, iluzii, visuri... Dezamagirea e asadar vina noastra. Rezultatul asteptarilor noastre.
     Dar- daca n-ar fi dezamagirea, n-am fi doar niste oameni reci, detasati, neimplicati? Dimpotriva... Niste oameni care-i respecta atat de mult pe ceilalti incat nu asteapta nimic de la ei, care iubesc atat de deplin incat nu se lasa dezamagiti de ei. De exemplu, nu-mi pot imagina ca pe un parinte l-ar putea dezamagi copiii sai. Ii iubim asa de luminos incat tot ce fac e bucurie.
     Si totusi, sa n-avem dreptul la putina dezamagire? Ba da - dezamagiti de-o carte, de-un film, hotel, o pereche de strampi, o crema... Dezamagiti de lucruri marunte.
     Daca, iata, ne incearca demonul dezamagirii, sa ne gandim la cat de dezamagit ar putea fi Domnul Iisus. Au trecut 2000 de ani si noi tot ticalosi, insensibili, rai, pesimisti, tot n-am uitat de "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte", tot n-am invatat iertarea. Nici iubirea. Nici bucuria.
     Desigur, El nu e dezamagit de niste copii inca rataciti, inca orbi, inca potopiti de dezamagire...

Dumnezeu-marele matematician

     Lui Dumnezeu i s-a spus Marele Sahist (noi fiind pionii), Regizorul (noi - actorii), Scriitorul (noi - biete personaje dintr-o carte uriasa), Matematicianul... Desigur, e putin din toate, sau toate la un loc, sau nimic din toate acestea. Poate e doar TATA...
     In orice caz, un tata care stie un pic de matematica si care ne face, cu indulgenta, semne... Unii le zaresc, le simt, altii...
     Fibonacci a vazut inca din Evul Mediu, cand a descoperit un sir magic de numere, cunoscut, fireste, ca sirul Fibonacci. Se obtine usor: suma primelor numere coincide cu cel de-al treilea: 1 1 2 3 5 8 13 21 34 55... Raportul a doua numere succesive din acest sir este (phi) 1,618, sau Numarul de Aur ce sta la baza aranjamentelor petalelor unui trandafir, semintelor in floarea soarelui, formei cochiliei spiralate, vortexului unei galaxii, perfectiuni uterului, formei aripilor libelulei. Pornind de la sirul Fibonacci se pot construi dreptunghiul de aur si spirala de aur.
     Asadar, sirul Fibonacci este sistemul de numarare al Naturii, al lui Dumnezeu.
     Asadar, nimic nu este intamplator - totul e atat de frumos, clar, logic, luminos, fapt ce reiese si din minunatul film al lui Cristobal Vila - "Nature by Numbers".

Tipare si evadare

     Tiparele imi dau siguranta.
     Am nevoie de tipare, de program, de reguli... Trebuie sa stiu ce fac de la 5:30 la 23, pe ore, pe minute, pe franturi de respiratie.
     Traiesc mult timp un/in tipar, dar dintr-o data apare ceva. O stare. O agitatie. O tulburare. Si atunci imi vine sa urlu (si urlu, chiar daca prietenilor mei nu le vine a crede). Urlu spre disperarea sotului (speriat mereu de ce vor zice vecinii) si spre amuzamentul copiilor.
     Cu urletul se iveste din adancurile cele mai adanci dorinta de a evada... Tanjesc la un tren care sa taie noaptea... la un tren care sa ma duca UNDEVA. Trenul acesta e atat de real in sufletul meu ca ma doare intarzierea lui. Intarziere. Tot va veni el - odata si-odata. Candva.
     Asteptandu-l - citesc, proiectez vacante pe insule topite de soare, mananc (mancarea pare cel mai usor mijloc de a evada. Toti grasii lumii sunt atat de dornici de evadare, atat de obositi de tipare. Evadeaza din plictiseala cu ceva dulce,  cu o ciorbica sau o painica aburinda cu coaja groasa, rumenita...).
     Asteptandu-l - ma uit la filme, fac cumparaturi, ma cert si ma iubesc...
     Asteptandu-l, chiar plec la drum - imi mai ostoiesc dorul de duca - chiar mai vorbesc cu niste oameni, chiar ma bucur.
     Dupa toate astea, intru cuminte in tipare, respir la program, stau cu viata pe ceas. Dorm dupa ceas.
     Pana cand... pana cand vad frunzele zburatacite de vant... Atat de libere... De usoare... Pana cand vad pasarile plecand spre tari la care visez... Pana cand imi rasuna in auz suierul trenului meu.

La oglinda

     Ce vreau sa vad in oglinda?
     Pe mine asa cum sunt sau cum mi-as dori sa fiu? Pe mine cea adevarata sau pe mine dintr-un vis?
     Batranii buni spun ca daca te uiti prea mult in oglinda il vezi pe cel necurat, adica Mandria, Vanitatea, Superficialitatea...
     Magii spun ca in oglinda se afla trecutul..., ca oglinda e o poarta catre o lume in care tu esti altul..., ca oglinda poate fura suflete si poate ucide.
     Filozofia feng-shui ne sfatuieste sa nu punem oglinzi in dormitor oricat de mult ne-ar placea sa ne vedem in ipostaze erotice... Oglinda e ca un al treilea intre indragostiti... al treilea - malefic.
     Si totusi? Ceilalti sunt oglinda mea? Copii mei sunt oglinda mea... sau constiinta mea (ochiul lui Dumnezeu in sufletul meu) e oglinda mea?
     Oricum (dupa cum spunea Charlie Chaplin) - oglinda este cea mai buna prietena a mea: niciodata cand am plans nu a ras de mine.

Temeri

     Cate usi nu deschidem de teama de a nu risca?

     Cat de puternice suntem!

Jongleri

     Paulo Coelho spunea: "Cand voi intalni moartea, vreau sa ma gaseasca viu".
     Ma gandesc ca pentru a fi mereu vii trebuie sa ne transformam intr-un fel de jongleri... trebuie sa avem abilitatea de a jongla cu 5 mingi: munca, familia, sanatatea, prietenii si sufletul.
     Una dintre ele este de cauciuc. Poate sa cada de nenumarate ori fara a se sparge, celelalte sunt de sticla, de cad se vor ciobi sau distruge...
     Care e pentru tine mingea de cauciuc? Care cele de sticla? Care sunt prioritatile pentru a te gasi moartea cu adevarat viu?

A fi sau a nu fi.... curios...

     Curiozitatea: calitate sau defect?
     Pe unii ii impinge sa descopere America, teoreme, legi, planete...
     Pe altii ii indeamna sa asculte pe la usi, sa scormoneasca in intimitati si mizerii.
     Primul tip de curiozitate inseamna munca, dedicare, parasirea rutinei, asumarea unor riscuri, al doilea se suprapune peste indiscretie si indecenta.
     Daca sunteti curiosi sa vedeti filmuletul "Alma" al lui Rodrigo Blaas, o sa descoperiti un alt tip de curiozitate... Cea care...

Un an scolar bun si frumos

Scrisoarea lui Abraham Lincoln catre profesorii fiului sau

“Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti.

Dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor… şi totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp.

În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze…

Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşeală.

Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri. Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma…

Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevărului, şi să păstreze doar ce e bun.

Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist… învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge.

Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.

Învăţaţi-l să-şi „vândă” creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui.

Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă… şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav.

Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece apoi va avea încredere în umanitate. Aceasta este o cerinţa mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu!”

Cetatea Rasnov

     Ce lectie ne dau cetatile medievale - mai ales cele taranesti, precum Prejmer sau Rasnov?
     Lectia unitatii/intelegerii/colaborarii intre oameni. Oare numai in clipe de cumpana se naste acest sentiment - unirea semenilor? Trebuie sa ne atace un neam barbar ca sa colaboram? Trebuie sa ne loveasca ceva ca sa fim prieteni, sa comunicam, sa ne respectam si cine stie - sa ne iubim?
     Cetatea taraneasca Rasnov e un MODEL. Ridicata in plin Ev Mediu (1300-1400) ea a fost un adapost in fata navalirilor tatare.
     In mijlocul cetatii se afla o fantana despre care legendele spun ca ascunde o comoara. De fapt, comoara e fantana insasi - sapata timp de 17 ani (146 m) pentru a alimenta cu apa refugiatii din cetate. Un miracol de devotament, sacrificiu, darzenie.
     O alta legenda spune despre "camera/temnita impacarii". Cei ce isi doreau divortul erau inchisi intr-o camera din cetate - odaie in care se aflau doar o lingura, o cana, un pat... Cei mai multi (probabil dupa gatuieli, paruieli) se impacau... Imi imaginez o temnita a impacarii - azi: un telefon (mamica/ma-ta), un televizor ("Suleyman Magnificul / meciul de football). Ei!!!
     La cetate se poate ajunge pe jos (wow) sau cu trocariciul (trenuletul - recomandabil daca vreti sa mai aveti suflu pentru colindatul cetatii). Va veti intalni cu strajerul locului si cu povestile lui, cu galanti si frumosi cavaleri... Veti putea arunca cu barda, trage cu arcul sau incerca diverse arme medievale. Puteti alerga, cumpara (de la chinezarii pana la cosoni, dubloni), admira, bea (exista si o carciuma), DISTRA...

Fagaras - cetatea femeilor

     Am trecut ani de-a randul pe langa Cetatea Fagaras fara sa-i acord nici cea mai mica atentie...
     Simteam totusi ca o sa vina si vremea ei (vremea... mereu vine).
     Este considerata una dintre cele mai frumoase cetati europene, singura din Romania care si-a pastrat intact santul de apa. Pe acesta, am vazut delicate si cochete lebede albe, dar si bizare lebede negre... Mi-au placut mai mult ca zidurile reci ale cetatii ("fai mamica", iubitorii de lebede apar in cele mai neasteptate locuri).
     Istoria cetatii e legata mai ales de viata trista, neguroasa a unor frumoase si puternice domnite.
     ...castelul a fost resedinta, apoi inchisoarea doamnei Stanca - dedicata, dar nefericita sotie a lui Mihai Viteazul. Toti am auzit de el, il stim din filme, am dat lucrari din faptele lui nemuritoare, dar de sacrificiul modestei sale doamne cati stiu?
     Parem un neam de misogini... Istoria e plina de chipurile incruntate ale unor Batrani, Mari, Viteji, Cumpliti, dar de sotiile, mamele si fiicele lor - nu se spune absolut nimic.
     In memoria doamnei Stanca s-a ridicat totusi (in fata Cetatii Fagaras, unde fusese stapana si ostatica) un bust cu o inscriptie a lui Nicolae Iorga: "aici a suferit toate umilintele si amenintarile, chinuita si apoi vesnic nemangaiata sotie a lui Mihai Viteazul, doamna Stanca."
     Alte doamne ale cetatii au fost Suzana Lorantfy (cea care a infiintat prima scoala in limba romana din Tara Fagarasului), arhiducesa Maria Cristierna si autoritara Anna de Bornemissa. Istoricii ii spun Annei - "Margaret Tatcher" a Evului Mediu transilvanean - pentru ca era darza, aspra, strasnica si neinduplecata. Fiecare ordin dat de ea incepea cu "Nimeni sa nu indrazneasca.."

     Numai sotul ei indraznea... sa ce? Sa bea in nestire - crama cetatii avea in permanenta 120000 de litri de vin pentru a potoli setea cumplita a lui Mihai Apahi. Insetatul sot al Annei sorbea dintr-o galeata din argint... ce cupe? ce pahare? Cand vinul era pe terminate, se muta in cetatea Sighisoarei pentru o alta "dusculita", iar castelana urla probabil prin bastioane, turnuri, curti interioare si exterioare "Nimeni sa nu indrazneasca!!!".
     Azi au ramas povestile.
     Cetatea e muzeu... In crama se afla o expozitie de pictura, in iatacuri, turnuri si bastioane, alte expozitii: obiecte taranesti, icoane pe sticla, tablouri, arme si mobilier medieval.
     Pe ferestrele inguste si boltite se zareste ceva urias si atat de stralucitor incat ar eclipsa toate bijuteriile domnitelor cetatii cu galeata de argint a lui Apahi cu tot.
     Oare ce-o fi?