La film:''De la 5 la 7''

     Se spune ca cei ce se iubesc si sunt departe unul de altul pot trai in suferinta,aceasta nu -i duce la disperare-ei stiind ca iubirea exista.
     Cam asta ar fi tema si in filmul regizat de Victor Levin-''De la 5 la 7''
     Necomercial,filmul m-a cucerit pe deplin.
     Eroina-Arielle-o femeie sofisticata,inteligenta,misterioasa,frantuzoaica traieste la maturitate adevarata dragoste.
     De ce iubirea vine cand nu o mai asteptam?
      Ce e mai important-sa fii mama sau iubita?Sa fii corecta sau sa te lasi in valtoarea pasiunii?
     Concluzia e clara;iubirea neimplinita dureaza etern.
     P.S. La francezi intervalul de la 17 la 19 este rezervat aventurilor amoroase.Este timpul consacrat iubirii nelegitime.
            In rol secundar apare Glenn Close.
            Sa va uitati cu bucurie!

Dupa ce vezi-e atata mahnire ca trebuie sa te detasezi

     M-am rugat atat de mult SA VAD,SA INTELEG,SA INTUIESC...si acum sunt atat de mahnita , de tulburata.
     Nu-i deloc frumos sa vezi dincolo de aparente...Credeam ca voi vedea lumina,dar doar ...mult orgoliu,frustrare si manie.Si multa prefacatorie.
     Sincer -preferam mastile.
     Dupa ce am vazut oamenii cu adevarat-acum imi doresc raceala ,detasare,desprindere.
     Nimic n-as vrea sa ma atinga,sa ma mahneasca.
     ''Tu ramai la toate rece.''Mihai Eminescu
     ITREBAREA E :da' pot?

Multumesc de o mie de ori

     Am citit de curand ceva care mi-a dat de gandit:''Cum ar fi daca maine te-ai trezi doar cu lucrurile pentru care ai fost recunoscator azi?''

''CERE SI TI SE VA DA''

     Care copil nu a tanjit macar o data dupa lampa lui Aladin,inelul Arabelei sau bagheta magica?

     Sau-de ce sa ne rusinam-care adult?

     Daca as avea...as...DAR AI!

     In tine insati e puterea-doar ca trebuie sa-ti formulezi clar dorinta,sa o lasi sa pluteasca liber-ca un fulg-sa o rasfeti,sa o cresti,sa o hranesti...si...foarte important sa daruiesti si tu ceva.

     Nu ma raportez acum la mistici,la intelepti,la terapeuti,la guru...,ci la cuvintele lui Iisus spuse CLAR tuturor.Si gratis:

      ''CERE SI TI SE VA DA''

     E simplu,dar dupa obiceiul nostru,complicam totul:ne plangem,ne punem piedici,gandim rau,duhnim de ironie si invidie,batjocorim ca sa parem inteligenti.

     De fapt ne autosabotam.Radem de tot si de toate-de naivitate,de pilda,fara a ne gandi ca naivitatea e incredere nestramutata intr-o Forta care te iubeste si te ajuta.MEREU.

     Cum ar fi daca am alege sa fim curati si increzatori?Daca am rosti dorinta ,am darui din suflet pentru ea,am simti recunostinta si bucuria?

     Am auzi atunci tare si raspicat:

     ''Dorinta ta este porunca pentru mine,stapane!''

Dorintele se implinesc.Intodeauna.

     Am avut norocul de niste strabunici de poveste; Ion si Aurelia-tata-mare si maica.
     Erau batrani-batrani.Si buni .Si veseli.In casa lor mica-rasa acum de pe fata pamantului-incapea atata bucurie...Aveau mainile asa de aspre''...de muncitori''-zicea tata-mare.
     De la ei stiu multe povesti.Nu ni le citeau
 din carti...,povesti aievea- din copilaria si tineretea lor.Povesti de maturitate-de razboi,suferinta,dor,de iubire si frumusete.Oricum-cat de neagra ar fi fost realitatea-povestea ne starnea hohote de ras...
     Dorinta cea mai mare a strabunicului era sa aiba un preot in familie.
     Ca om ce mergea la biserica-stia ca preotul isi pomeneste rudele-vii sau adormite-la fiecare sarbatoare.Era sigur ca aceasta pomenire e biletul catre Rai.Tanjea dupa  siguranta asta...
     Fata lui n-a luat un preot...
     Nepoata,nu.
     Isi dorea,dar nu le-a impus,nu le-a reprosat..Ne zicea asa c-un of:''Daca...''
     A plecat demult,demult...eram in clasa a 8-a.Fizic-nu a mai apucat sa vada ca ''ulcelele''de stranepoate s-au casatorit cu cate un preot...care-l pomenesc la fiecare sarbatoare.
     Dorinta implinita.
     Cu prisosinta.
     Cand am ajuns in Israel si am dat primul pomelnic cu numele lu tata-mare la loc de cinste -i-am spus:''Vezi -acum esti pomenit si in Tara Sfanta...Mult mai mult decat ti-ai dorit.''
     Pentru mine si pentru noi toti;dorintele fierbinti se implinesc intodeauna.Cu prisosinta.

Hai-hui

     In viata mea de dinainte am fost nomad si nu mi-a trecut.
     Simt ca traiesc doar calatorind...
     Munca, cititul, lenevitul, joaca nu fac niciodata cat plecatul hai-hui.
     Mi-ar placea sa am bani astfel incat sa nu fie necesar sa-mi fac planuri de calatorie...
     Sa plec spre Colmar, dar sa-mi vina gust si miros de mare si sa alerg la mare, apoi sa simt protectia unui sfant si sa pornesc spre el in pelerinaj, sa vreau sa vad stelele desertului si sa le vad, si sa beau sampanie la Paris si sa o beau, si sa mananc miel in Kazaviti...
     Nu m-as opri nicicand... Calatorind am impresia ca raman tanara si frumoasa, ca sunt stapana timpului. Ca sunt mult mai inteligenta, mai prietenoasa, mai optimista... Ca pot sa iubesc pana-mi plesneste inima... Si chiar mai mult..
     Idolii mei sunt cei care si-au luat avutul in spate si au plecat in lume. Calatoria te face liber: nu mai esti profesoara, platitoare de datorii la banca, gospodina... Doar o inima plina de emotii intr-o lume mare, frumoasa, fascinanta, plina de mistere... O lume pe care sa o descoperi. Iata unde as pleca in clipa asta minunata: sa beau un vin pe strazile Colmarului, sa urc pe colinele Atenei, sa ma pierd prin orasul albastru din Maroc... as bea cafeaua in desert, m-as desfata pe coasta Amalfi, as casca gura prin Florenta, as canta colinde la Praga, si de revelion as fi la munte - intr-o cabana potopita de zapada.

Nostalgia

     "Nostalgia e pretul pe care il platim pentru ca am fost candva fericiti."



     De ce oare marea are acest efect asupra mea? De fiinta pe care o cunosc de la inceputul lumii, care intelege ce nici mie insemi nu-mi recunosc.
     De ce oare nu locuiesc intr-un sat de pescari pe o insula cu pini si maslini?
     N-am nimic cu micul meu oras regal - dar n-am apusuri dramatice, infinit albastru si nimeni nu-mi saruta atat de bland gleznele - ca marea...
     Chiar nu sunt trista, chiar m-am readaptat la energiile gliei natale si chiar voiam sa scriu despre ghidusiile - nebuniile - bucuriile - energia grupului meu, dar departarea de mare..., despartirea... m-au coplesit... Si-a iesit - ce a iesit: nostalgia cu care platesc fericirea imensa de la un tarm de mare...