Dorintele se implinesc.Intodeauna.

     Am avut norocul de niste strabunici de poveste; Ion si Aurelia-tata-mare si maica.
     Erau batrani-batrani.Si buni .Si veseli.In casa lor mica-rasa acum de pe fata pamantului-incapea atata bucurie...Aveau mainile asa de aspre''...de muncitori''-zicea tata-mare.
     De la ei stiu multe povesti.Nu ni le citeau
 din carti...,povesti aievea- din copilaria si tineretea lor.Povesti de maturitate-de razboi,suferinta,dor,de iubire si frumusete.Oricum-cat de neagra ar fi fost realitatea-povestea ne starnea hohote de ras...
     Dorinta cea mai mare a strabunicului era sa aiba un preot in familie.
     Ca om ce mergea la biserica-stia ca preotul isi pomeneste rudele-vii sau adormite-la fiecare sarbatoare.Era sigur ca aceasta pomenire e biletul catre Rai.Tanjea dupa  siguranta asta...
     Fata lui n-a luat un preot...
     Nepoata,nu.
     Isi dorea,dar nu le-a impus,nu le-a reprosat..Ne zicea asa c-un of:''Daca...''
     A plecat demult,demult...eram in clasa a 8-a.Fizic-nu a mai apucat sa vada ca ''ulcelele''de stranepoate s-au casatorit cu cate un preot...care-l pomenesc la fiecare sarbatoare.
     Dorinta implinita.
     Cu prisosinta.
     Cand am ajuns in Israel si am dat primul pomelnic cu numele lu tata-mare la loc de cinste -i-am spus:''Vezi -acum esti pomenit si in Tara Sfanta...Mult mai mult decat ti-ai dorit.''
     Pentru mine si pentru noi toti;dorintele fierbinti se implinesc intodeauna.Cu prisosinta.