O poveste ne spune ca un inger iubea atat de mult pomii incat s-a hotarat sa le vorbeasca despre Iisus... Delicata salcie a suferit mult din pricina chinurilor Domnului, si a ales ca-n eternitate sa-l planga cu crengile la pamant. Smerenia ei a fost primita cu bucurie - si iata ca in minunata duminica a Floriilor - salcia e sfintita, devenind "de leac", ramura sacra, simbol al reinvierii. Salcia impodobeste casele crestinilor... e iubita.
O alta poveste ne spune ca traia odata un om. Unul pe care nu-l scoteai din ale lui. Cum adica? Adica era curat, cinstit, muncitor si nu credea in Dumnezeu. Un inger s-a gandit ca e pacat sa se piarda un asa om si a venit sa-l ajute...
Era iarna. Ingerul a facut sa infloreasca un pom si s-a intors zambind catre om:
- Crezi acum?
- Nu, nu cred.
Parintii omului murisera de mult timp. Ingerul i-a adus sa-si aline copilul si iar l-a intrebat zambind:
- Crezi acum?
- Nu, nu cred.
Ingerul a deschis cerurile si s-a zarit o farama de Rai.
- Crezi acum?
- Nu, nu cred. Nu te necaji. Am convingerea mea de neclintit: nu cred in Dumnezeu.
Povestea salciei care-l plange pe Iisus este una despre compasiune, smerenie si despre cum aceste calitati ne aduc bucuria. Mai devreme sau mai tarziu.
A doua poveste putea fi una despre miracole, trezire, bucurie, acceptare, dar nu e decat o poveste despre un om capos, o poveste prin care trece, in zadar, un inger.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu