De curand, am experimentat conditia de pelerin care asteapta cuminte la rand, stare de care m-am cam ferit. Am petrecut aproape 3 ore, pe un frig cumplit, in ninsoare, asteptand sa ajung la crucea parintelui Arsenie Boca. Initial, ca un bun crestin, m-am rugat, am multumit, si i-am incredintat parintelui temerile mele. Odata cu trecerea primei ore, a inceput starea de agitatie: mi-au inghetat picioarele, mainile, si m-am pomenit tremurand. Priveam in jur: oameni de toate starile, multi, foarte multi copii... toti stateau fara sa carteasca, mie-mi venea sa plang si sa renunt.
Mi-am adus aminte de cuvintele nepotelului meu, un pusti de vreo 8 ani, care statuse si el cu o zi inainte la rand, si cand ajunsese in sfarsit! la capatul asteptarii, strigase de bucurie. Mi-am zis: "iata! a putut un baietel, nu poti si tu?". Cu un efort maxim, si, desigur, cu sprijinul parintelui, am trecut peste proba frigului (a asteptarii, chiar nu ma deranja).
In drum spre casa, l-am intrebat pe sotul meu cum reusise sa para atat de fericit. Mi-a zis ca citise de curand o istorioara a parintelui Paisie Aghioritul, si asta l-a determinat.
Parintele Paisie se afla intr-un mijloc de transport ultraaglomerat din Grecia: oameni, pachete, lazi mirosind a peste si caldura sufocatoare. Un cetatean ce avea un loc cat de cat bun se vaita continuu, in timp ce un biet calugar, caruia ii tot cadeau niste lazi in cap, nu zicea nimic, parand chiar multumit. Parintele Paisie l-a intrebat cum de suporta asa bine tot necazul.
"-Parinte, mai bine este aici decat in iad. Peste doua ore vom ajunge, in iad chinul e vesnic. Slava Tie, Dumnezeule, ca sunt aici!"
Asadar, in suferinta sa gandim la chinurile infernale si ceea ce ni se intampla ni se va parea ploaie de vara.
"Se poate ca cineva sa nu aiba nimic, dar daca il are pe Dumnezeu, nu mai doreste nimic" - Parintele Paisie Aghioritul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu