"Mama a fost prima mea intalnire cu un inger..."

     A fost odata ca niciodata, cand era Capsunel mica... In viata noastra sclipeau printese, iar favorita ei era Frumoasa din Padurea Adormita - Aurora (sau Adormita din Padurea Frumoasa, cum ii spuneam eu)... Incercam sa o conving ca frumoasa nu e de nicio dofta, doaaaaarme tot basmul, dar Capsunel era incapatanata si nu renunta la preferata ei... O promovam mai ales pe Belle pentru ca citeste mult si imblanzeste bestia, sau pe Ariel, care se sacrifica in numele iubirii. Chiar si pe Alba ca Zapada, care nu invata nimic din ce i se intampla, o recomandam: face ceva - spala vase, da cu matura, sterge praful. Apropos de praf, Cenusareasa putea fi si ea printre favorite.
     Explicatia lui Capsunel a venit intr-un tarziu:
     -Dar Frumoasa are mama!
     Intr-adevar, e singura printesa care are mama - a fost cea mai emotionanta marturisire. Asadar, nu contau calitatile, activitatile, printii, sacrificiile - era importanta Mama.

     Toate mamele sunt frumoase si iubitoare, dar au existat de-a lungul timpului - doua - a caror atitudine m-a impresionat profund.
     Prima a trait intre 322-378, a ramas vaduva cu trei copii, fiind necajita din pricina fiului mai mare, care, desi foarte inteligent, se afunda in vicii. Buna mama, in plus si crestina, se ruga pentru desteptarea fiului la viata cea curata, dar baiatul sporea in ascutimea mintii si se balacea in continuare in desfrau. Disperata, ea s-a plans unui parinte care a mangaiat-o spunandu-i: "Este imposibil sa se piarda fiul atator lacrimi." Si preotul a avut dreptate - dupa saisprezece ani, fiul ratacitor a devenit crestin, si mai mult decat atat - un sfant al nostru: Fericitul Augustin.
     Mama era Sf. Monica - de la care ar trebui sa invatam ca nicio picatura din lacrimile unei mame nu piere in zadar...
     A doua e regina mea de suflet - Maria.
     Dintre multii ei copii, unul i-a adus tristete nesfarsita, altul, bucurie fara margini.
     Maria, fire atat de devotata, de dedicata, nu a inteles niciodata cum de fiul ei, Carol, a ales pasiunea in locul datoriei de rege, sot si tata. Ea i-a scris un mesaj emotionant (fara niciun efect) din care citez putin: "Si acum, la despartire, nu-ti spun decat atat: Carol, oricat de nesfarsita ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare, si, chiar sfasiata in bucati, zdrentuita intr-atat ca nu mai este decat o rana sangeranda, o vei gasi, inca batand pentru tine, pana in ultimul ceas."

     Dar Dumnezeu are grija sa echilibreze balanta - in cazul reginei, mangaierea a venit de la ultima ei fiica, principesa Ileana. Cand iubita fata s-a casatorit, Maria si-a scris gandurile intr-o povestioara "Copila cu ochii albastri" - in care releva suferinta oricarei mame cand puiul ei mic zboara in lume... ca s-a facut om mare: "E mereu un moment dramatic, cand o mama isi da seama ca vechiul cuib a devenit neincapator pentru copilul caruia i-a daruit toata dragostea ei, ca puiul isi va intinde aripile intr-o buna zi si ca o va lasa in urma."
     Si Ileana a evocat-o in "Traiesc din nou", spunand, printre altele: "Moartea nu ne-a despartit niciodata. Asa cum nicio umbra nu a intrat intre noi in timp ce paseam alaturi in aceasta viata, nici moartea nu a aruncat umbre intre noi."

     Un alt exemplu de legatura puternica mama-fiu este viata sfantului Fanurie, cinstit de catre noi pe 27 august. Ramasa vaduva cu treisprezece copii, mama nu gaseste alta solutie de a supravietui decat sa danseze noaptea in carciumi. O femeie frumoasa dansand cu lacrimile siroind pe obraji are un farmec special.
     Fiul cel mare, Fanurie, o considera o sfanta (si asa si era), dar, fiind ironizat de un pusti, se hotaraste sa o urmareasca. Durerea copilului vazand-o dansand este atat de mare incat paraseste pentru totdeauna insula, iar mama, descoperita, moare efectiv de rusine, nemaiputand sa-si justifice faptele.
     Crescand si inteleptindu-se, Fanurie isi iarta mama si se roaga la Dumnezeu sa-i ajute pe toti cei care vor imparti placintele pentru iertarea pacatelor ei. Fanuropita - obiceiul grecilor de a da turte pe 27 august in numele mamei sfantului - a inceput sa prinda si la noi, crestinii romani.

     Acum chiar nu stiu: copiii cresc prea repede, mamele pleaca prea iute? Sigur e ca iubirea ramane.
     Dedic acest cantec tuturor mamelor care se bucura si se intristeaza in acelasi timp deoarece copilul creste: