Iertarea este o forma de a iubi...
E clar, daca ne gandim ca ne iertam fiul, parintele, fratele, omul iubit, dar pare de neconceput daca trebuie sa iertam un strain sau un dusman care ne-a gresit cumplit.
Cei slabi nu pot niciodata sa ierte, doar cei puternici...
Fireste, Dumnezeu nu oboseste niciodata iertand; Domnul Iisus ne-a invatat sa iertam "de saptezeci de ori cate sapte", iar Sf. Stefan, lovit cu bestialitate de catre semeni cu pietre, zicea: "Doamne, nu le tine in seama pacatul acesta." In schimb, eu, faptura firava, nu dorm noptile din cauza ranilor, nu pot sa iert pe cei care mi-au gresit, desi, iertand, (teoretic stiu, stiu) mi-as capata linistea.
Si iar ma gandesc la: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri"... Asadar, "precum si noi..." Atunci, ruaciunea mea se schimba in "Doamne, ajuta-ma sa iert, ajuta-ma sa nu mai fac din orice lucru de nimic pricina de mare vrajba, sa trec ca puful papadiilor peste glodul lumii."
Adevarat .... insa nu ajunge să ierţi, mai e neapărat nevoie să şi uiţi ! Se spune ca un preot le spunea enoriaşilor săi: „Vin la mine bărbaţi ori femei şi grăiesc: de iertat îl iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le răspund: zici că ierţi dar că nu poţi uita. Prea bine. Ţi-ar plăcea însă, după ce te voi fi spovedit şi-ţi voi fi pus patrafirul pe cap şi voi fi rostit: te iert şi te dezleg, să vezi că sare Hristos de colo şi-mi strigă: l-oi fi iertând sfinţia ta dar să ştii ca Eu unul nu-l uit. Aud?”.
RăspundețiȘtergere