Duminica ploioasa. Octombrie. Clocesti pana tarziu. Te scoli obosit. Cata cafea? Cate mic dejunuri? Si niste versuri obsedante: "Ploua, ploua / Ploua cat poate sa ploua / Cu ploaia ce cade, m-apasa / Durerea cea veche, cea noua... / Afara e trist ca si in casa / Ploua ploua...". De Bacovia, nu? Pentru siguranta, rasfoiesc volumul bacovian. Ma intristez cat pentru zece toamne... Si cum sa nu te cuprinda disperarea cand: "Taraie ploaia... / Nu-i nimeni pe drum; / Pe afara de stai / Te-nabusi de fum.", "Si-n toamna asta uda, mai putreda ca cele ce s-au dus...", "La geamuri, toamna canta funerar / Un vals indoliat, si monoton...".
Hotarasc sa ard cartea. Mi-ajunge tristetea mea. Si furia - n-am gasit versurile tampite care ma obsedeaza...
Sa cautam pe Google...
Fireste, versuri de Alexandru Macedonski. Cum sa-i mai recunosti daca pe toti i-a apucat disperarea toamna?
De ce nu gandesc si ai nostri cam asa: "Toamna este o a doua primavara cand fiecare frunza e o floare". Albert Camus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu