Oare cand am pierdut indemanarea "de a uita de sine"?
Oare cand am trecut granita in tara crisparii, grijilor, nesomnului?
Am fost vreodata atat de vie, complet absorbita de joc incat sa uit de tot si toate?
E adevarat ca prin lectura, muzica, film, te mai ridici din glod, dar as vrea sa regasesc acea bucurie-detasare a copiilor care se joaca fara a se gandi la mancare sau ca se murdaresc sau ca rad prea tare... S-a pierdut acea traire pentru totdeauna? Starea de joaca eliberatoare mai poate fi simtita la maturitate?
Copilarie – varsta ferice, inocenta, zambete, jocuri... bucurii demult pierdute !...nu , draga mea sora, dupa mine, nu mai putem sa atingem niciodata starea de bine a copilariei !!!
RăspundețiȘtergere