Au fost candva trei copaci falnici pe-un deal luminat de Dumnezeu... Zi si noapte fosneau catre ingeri dorintele lor:
-Visez sa devin o corabie care sa poarte regii...
-Visez sa fiu cufarul comorii regale...
-Visez sa se plece lumea in fata stralucirii mele...
Intr-o zi - care vine odata si-odata - copacii au fost taiati. Din primul s-a faurit o barca de pescari saraci, din al doilea, o iesle, iar ultimul a fost descpicat in doua si abandonat...
In alta zi, un Om a urcat in barca pescarilor si i-a ajutat sa prinda pesti ca niciodata si i-a invatat sa mearga pe ape, si sa devina pescari de oameni... In fata acelui Om, multimile se plecau precum in fata unui rege... Omul acela se nascuse intr-o iesle... si ieslea, iata, purtase comoara Regelui si a tuturor muritorilor deveniti, intre timp, nemuritori. Cele doua bucati abandonate s-au transformat in crucea pe care omul s-a jertfit din prea multa iubire... In fata crucii s-au plecat cei umili, dar si regii, si ingerii.
Visele n-ar trebui abandonate niciodata...
Visele devin mereu realitate...
Sa visam... asadar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu