Desigur, aceasta este o istorie despre puterea Sf. Cruci - semnul prin care imparatul Constantin a invins - , dar mai ales, este o istorie despre suferinta, marire si decadere, fericire si deznadejde, dragoste dintre mama si fiu... si credinta. Multa si adanca.
Flavia Iulia Helena a fost o fata frumoasa, dar saraca, fiica unui om simpu din Bitinia. Delicata, curata si stralucitoare ca o raza de soare (in limba greaca, "hele" insemnand chiar "stralucirea soarelui"), ea cucereste inima unui patrician roman. Se casatoresc. Se iubesc. Sunt tineri si fericiti. Ca incununare, au un fiu - Constantin. Dar caile vietii nu sunt niciodata netede, ajuns Augustus, Constantin - tatal isi repudiaza sotia de conditie umila, recasatorindu-se cu o femeie nobila.
Stralucirea Helenei nu apune, ea se reflecta asupra fiului pe care, printre altele, l-a invatat ca "cea mai mare calitate, inainte de a-i comanda pe altii, este sa fii stapan asupra propriilor patimi."
Istoricii nu stiu cine a imbratisat mai intai crestinismul: mama sau fiul?
Unele voci spun ca, dupa modelul tatalui - al carui tron l-a mostenit - Constantin i-a aparat pe crestini, idee pe care i-a insuflat-o si mamei.
Alte voci sustin ca mama, crestina din copilarie, pioasa si milostiva, l-ar fi determinat pe fiu sa urmeze calea lui Iisus.
Astea sunt problemele istoricilor. Si nu prea ma intereseaza.
Este mult mai important ca cei doi s-au respectat, s-au sustinut, si impreuna au pus temelia crestinismului ca religie oficiala, recunoscuta. Impreuna, au pus capat crimelor impotriva crestinilor.
Emotionant este si ca fiul i-a acordat mamei - aruncata cu dispret de catre tata la marginea societatii - titlul suprem... AUGUSTA... si puteri nebanuite pentru o femeie.
Helena Augusta si-a folosit puterile lumesti pentru a se apropia de cele ceresti.
La 80 de ani, ea pleaca intr-un pelerinaj deosebit de obositor in Tara Sfanta. Aici - prin rugaciune, munca, lacrimi, sub presiunea ideii mortii - ea reuseste sa gaseasca Sfantul Mormant si Sfanta Cruce. A trecut prin suferinte fizice cumplite, dar prin agonie s-a ridicat la sfintenie. A aflat ca s-ar putea ca Sfantul Mormant sa fie sub maretul templu al zeitei Venus. A asistat in tacere la daramarea unei lumi in care traise - o lume luxoasa, lenesa, cruda, depravata, o lume a deliciilor - si la descoperirea unei lumi curate, nobile, senine, bazate pe daruire, generozitate, smerenie.
Desi batrana si obosita, Dumnezeu i-a zambit - a atins lemnul Sfintei Cruci, a asistat la ridicarea a doua biserici in Ierusalim si a uneia in Bethleem.
Helena Augusta a murit ca un crestin. Fericita. Fiul a cinstit-o si dupa moarte, numind orasul nasterii ei Helenopolis.
Si noi o cinstim, pentru ca ne-a invatat sa primim loviturile vietii gasindu-ne sprijin in Dumnezeu, pentru ca nu a deznadajduit cand barbatul iubit a umilit-o, pentru ca si-a crescut frumos fiul, a fost milostiva, hotarata, devotata unui ideal, pentru ca in ciuda batranetii, a pornit la drum, si cu optimismul ei, i-a determinat pe cei din jur sa caute un loc considerat sters de pe fata pamantului.
Si ea fusese stearsa din inima iubitului sot, de aceea stia ca stralucirea nu se pierde niciodata, mai ales cand este vorba de STRALUCIREA SOARELUI IISUS.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu