O amintire cu pasari

     A... este tot ce-as vrea eu sa fiu...
     Frumoasa, inteligenta, optimista, cocheta, amuzanta, calma, vesela...
     Atat de stapana pe sine, pe situatiile dificile. Niciodata nu mi-a raspuns la telefon cu voce trista, desi, uneori, dupa ce incepem sa vorbim, aflu ca e si obosita, si dezamagita. Ca sa nu ma impovareze - ea imi prezinta problemele dintr-o perspectiva amuzanta...
     Este o femeie asa de minunata, si totusi eu o invidiez. O invidiez pentru o amintire a ei din copilarie...
     Cand era fetita, mergea sa doarma cu bunica. Aceasta se scula in zorii zorilor de zi si o trezea pe A. trimitand-o acasa, in curtea vecina. Era tocmai momentul absolut cand toate pasarile isi inaltau rugaciunea catre Dumnezeu. Somnoroasa, infrigurata, copila era condusa spre patucul ei de trilurile divine... Parca toata natura o ovationa, o preamarea... Se simtea ca o printesa... Era invadata de energie, tumult de viata. ras si vigoare...
     De fapt, nu o invidiez, o iubesc ca a impartasit cu mine aceasta amintire scumpa (din care probabil isi ia nemasurata ei bucurie de a trai).