Exista o varsta a libertatii?

"Ziua de ieri a trecut.

Ziua de maine nu a sosit inca.

Nu avem la dispozitie decat ziua de azi.

Hai sa incepem!"

-Maica Tereza

     Exista o varsta a libertatii?

     Copiii vor sa creasca, sa scape de constrangeri, sa fie liberi... Adultii plang dupa libertatea din copilarie... Casatoritii tanjesc dupa libertatea burlacilor, pe care acestia si-o deplang...

     Din punct de vedere istoric, libertatea vine prin crestinism. Anticii credeau in destin... Consultau oracole sa-si stie soarta, desi pe frontispiciul celui mai cunoscut oracol antic, cel din Delphi, scria clar: "Cunoaste-te pe tine insuti". Cu alte cuvinte, daca te-ai cunoaste - ai intelege ca ai libertatea sa alegi si ca n-ai avea nevoie de ghicitori...

     Crestinii stiu ca libertatea reala este cea interioara, ea nu poate fi oferita de nimeni. Se construieste. Experimentand. Odata gasita, nu poate fi pierduta.

     Plec mereu de la sfatul Sf. Ap. Pavel: "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos..." Mi-e ingaduit sa fumez, sa mananc mereu carne, sa curvesc si preacurvesc, sa jignesc, sa tip, sa bat cu pumnul in masa, sa fac pe desteapta, sa dorm o zi intreaga, sa pierd nopti, sa-mi beau mintile, sa citesc, sa invat, sa postesc, sa ma smeresc, sa pedepsesc, sa iert, sa...

     Care din toate acestea imi sunt de folos? Care ma fac libera? Care ma ingradesc?

     Credeam pana de curand ca nu pot sa traiesc fara un pic de dulce. Am avut scaderi de glicemie, ameteli, stari de lesin si mi-era frica. Mancam dulce si ma simteam in siguranta: "n-am sa cad, n-am sa ametesc". Apoi, am simtit cat ma incorseteaza aceasta frica si am ales sa ma eliberez de sub jugul ei. Incet. Am renuntat la dulcele din cafea. La o prajiturica. Placintica. Bombonica. Usor. Usor. Si lantul a cazut.

     Libertatea nu inseamna sa fii sclavul corpului, robul instinctelor, inseamna sa activezi partea divina... Firescul omului este de a urma binele, libertatea, pentru ca suntem niste fapturi atat de minunate, create dupa asemanarea Domnului. Piedicile in calea libertatii sunt pacatul, ignoranta, rautatea, neiertarea, orgoliul.

     Cel mai greu mi se pare sa educi un copil in spiritul libertatii.

     Ca parinti, limitam mult libertatea fiilor nostrii - cu bune intentii, din dragoste...

     Dar - daca nu-i lasam sa faca nicio greseala, in ce va consta experienta lor? Si daca ii lasam complet de capul lor, nu s-ar putea intampla o tragedie? Hei! Ce greu, ce greu! Cea mai grea profesie - cea de parinte!

     Probabil e bine sa urmam calea de mijloc. Sa stabilim niste reguli, astfel incat copilul sa nu-si faca rau siesi, celor din jur (inclusiv plantelor si animalelor) si lucrurilor. Din cand in cand, e bine sa lasam copilul sa faca una lata: sa coloreze un perete (pe care tu l-ai ales), sa se joace intr-o balta, sa arunce cu mancare (de! sa invete de mic legea gravitatiei), sa faca o prajitura, sa se bata cu frisca, sa spuna o prostie, sa bea o gura de vin... Aceste abateri vor detensiona situatia - de ambele parti. Si apoi - daca tu nu vorbesti urat, chiar daca el va face asta (ca sa atraga atentia, sau mai stiu eu de ce, copilul meu striga, mai ales cand erau de fata nasii, soacra "p***a ma-tii"), va renunta pentru ca puterea imitatiei e foarte mare la varstele fragede... Probabil e bine sa-i spunem si povesti. Acolo, cei buni, cuminti, ascultatori, primesc mereu "jumatate din imparatie". Sa-i facem sa aiba un idol, un model pe care sa-l adore... Si in clipa de maxima tensiune, sa-l intrebam: "Fat-Frumos crezi ca s-ar da cu fundul de pamant zbierand ca din gura de sarpe?". Si-n momentul acela de binecuvantata liniste sa-i dam alternative din care el sa aiba libertatea sa aleaga.

     Si mai e o chestiune. Niciodata in educatia copilului tau nu lasa pe nimeni sa intervina... Unii oameni pot fi deranjati de actiuni care nu-i vizeaza direct, nici indirect... si simt asa... nevoia impetuasa sa se bage, sa-ti ofere sfatul lor.

     Sfatul necerut e otrava!

     Nimeni nu stie care e gandul tau, de unde ai pornit, ce urmaresti, ce vrei sa  atingi, asa ca intoarce-le spatele binevoitorilor care iti vor spune cum sa-ti cresti copilul.

     Am trecut, mai urland, mai razand, mai luand cate-un extraveral de perioada primei copilarii in cazul Capsuneilor mei.

     Urmeaza faza cea mai spectaculoasa: trecerea de la controlul discret asupra lor la AUTOCONTROL. Cand puiul meu a vrut sa plece o saptamana la capatul lumi - puteam sa ma impotrivesc si sa stau linistita - sau - sa-l las sa se imbogateasca cu o experienta inedita si sa-mi rod unghiile, citesc noptile, sa ma rog ca ingerii sa calatoreasca cu el.

     Am ales sa-i dau libertatea. A fost extrem de greu (si tot asa are sa-mi fie).

     Doamne, ajuta!