Saracii cu duhul

"Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor este imparatia cerurilor"

     Cea mai obscura dintre fericiri, pentru mine, pana cand... am inteles.

     Gandeam ca sintagma "sarac cu duhul" este tradusa gresit, ca are alta interpretare decat cea din dictionar. Ma revoltam - adica cum toti idiotii, nerozii, netotii sa fie fericiti si eu - fiinta atat de minunat inteligenta - sa nu ma bucur de frumusetea eterna? Sau - oare ne vrea Dumnezeu imbecili?

     Imi dau seama cat de mult greseam... Cu cat stii mai mult, cu atat devii mai orgolios (pacatul cel mare de care a fost atins Lucifer) - sau mai infricosat de abisul constiintei - sau mai depresiv, constient ca vei muri... Cu cat stii mai mult, harul nu mai lucreaza, caci intervine orgoliul... Ai impresia ca poti de unul singur, ca Dumnezeu a murit si Omul a devenit puterea absoluta, ca mintea invinge totul...

     Domnul Iisus - spunand "saraci cu duhul" se refera chiar la cei pe care noi, divinele fiinte inteligente, ii numim "idioti, cretini". Cu alte cuvinte, El ii iubeste pentru ca si ei il iubesc, pentru ca saracia mintii e umpluta de smerenie si de iubire, pentru ca ei sunt lipsiti de trufia inteligentei, de nemasurata iubire de sine.

     Domnul Iisus ne spune ca ei au locul lor, dar prin asta nu ne indeamna sa ne cretinizam. Nu asta e calea! Ideea este sa fii o fiinta inteligenta, dar inteligenta sa stii ca vine de la Dumnezeu si s-o folosesti iubindu-L pe Dumnezeu.

     Mare va fi rasplata unuia care STIE, GANDESTE, CAUTA, CERCETEAZA alaturi de Dumnezeu!!!

     Intelegerea a venit pentru mine odata cu citirea unui articol despre Giuseppe Desa, fratele Iosif, un calugar franciscan. Copilul saracut cu duhul avea o singura dorinta: sa fie calugar. Fratii capucini l-au refuzat, considerandu-l complet idiot. Primit de franciscani - el se dedica atat de mult rugaciunii, incat doar la auzul numelui Mantuitorului - leviteaza. In timpul slujbelor se ridica de la pamant, uimind multimile care il numesc "fratele cu aripi". Este acuzat de vrajitorie, exclus, batut, umilit... dar in frumoasa lui simplitate, in desavarsita lui saracie cu duhul, nu se supara pe nimeni. Cand papa Urban al VIII-lea doreste sa-l vada, se produce din nou minunea. Pentru calugarul atat de umil, papa e chiar trimisul lui Dumnezeu pe pamant (fapt de care - de ce sa nu recunoastem - noi, inteligentii sceptici ne indoim. Noi vedem in papa un om cu pacate, cu slabiciuni - neavand capacitatea de a simti Duhul Sfant pogorat asupra lui) si la vederea lui, fratele Iosif se ridica din nou de la pamant...

     Ce bucurie saracia cu duhul! Dar din orgoliu, cati am renunta la inteligenta cu care ne falim, de care facem parada pentru a trai fericirea adevarata?

     Oricum - nimeni nu zice sa renunti la minte, dar trebuie sa fii constient ca o ai de la Dumnezeu. Sa lasi trufia, sa lasi suficienta. Sa fii inteligent intru Dumnezeu.

     Cu alte cuvinte, "Fericiti cei saraci cu duhul..." inseamna sa nu-i dispretuim pe acesti saracuti, caci iata, ei vad inaintea tuturor zambetul lui Dumnezeu. Inseamna ca daca te-a inzestrat Cerul cu minte, nu te mai inzestra tu cu iubirea de sine si lucreaza cu mintea intru cele inalte, nu intru cele de jos.

     Giuseppe Desa, fratele Iosif, este Sf. protector al celor cu deficiente mintale.