Sa spun: sa coboram in copilarie sau sa urcam in copilarie? Sa coboram in timpurile senine ale jocului, alintarii... sau sa urcam in tinutul puritatii, inocentei, fericirii...?
De multe ori tot ce n-am trait deplin in copilaria noastra recuperam alaturi de copii si nepoti. Cred ca de aceea ne dorim atat de mult copii - doar nu pentru noptile nedormite, griji - uneori fara temei - tipete, crize de furie...
Am avut partea mea de copilarie adevarata: parinti care se iubeau si ne adorau, o bunica ce era in stare sa se certe cu oamenii ce vorbeau in zori tare, pe ulita, ca, de! ne scoala..., chiar si strabunici albi si buni, buni... Am avut o ulita a copilariei, l-am vazut pe Mos Craciun, l-am primit pe Mos Nicolae, am fost cu cortul la mare si la munte, am avut o biblioteca si parte de sustinere si intelegere...
Ce n-am avut?
Carti de povesti atat de frumos ilustrate ca cele de acum... Dar le-am cumparat copiilor mei, si le-am citit cu atata bucurie incat parca le-am rasfoit si eu cand eram fetita...
Filme si desene atat de bine realizate, dar am vazut 3D! Clopotica, Frozen, Avatar, si de 1001 ori "Frumoasa si Bestia" sau "Rapunzel, o poveste incalcita"...
Iar acum, la 40 de ani, mi s-a mai oferit o farama de copilarie: o zi la Disneyland...
Dupa tot felul de discutii (reale/virtuale) am decis sa mergem. Cum am coborat din RER - sute de flori si oameni nerabdatori ne-au intampinat cu bucurie... Am trecut pe sub boltile unui castel optimist (unde am platit un tarif nu la fel de surazator!) intr-o lume minunata... cu povesti... cantece... zumzete... adrenalina...
Mai intai am fost la distractiile hard (si bine am facut), care i-au lecuit rapid pe capsunei de adrenalina, lasandu-se calauziti spre locuri mai liliale... Ne-am plimbat prin tinutul fanteziei, piratilor, prin Orientul lui Aladin... am asistat la parade, am fost la cofetaria zanelor, am stat la niste cozi imense (putin spus!)... dar cu zambetul mereu la noi, ne-am pierdut prin labirintul Reginei de Cupa, am cascat gura prin niste magazine de vis (preturile erau de cosmar), am savurat niste sandvisuri, am stat epuizati pe niste bancute privind harjoana, emotia, zapaceala, bucuria atator copii minunati... si am facut chiar poze cu Mickey, vedeta parcului. In surdina am auzit cantecele atat de cunoscute din desenele Disney - probabil de aceea zambetele largi...
Cand a venit vremea plecarii (mereu vine - ati observat?), Capsunel - efectiv nu se dadea dusa... Si sincer, ce copil ar pleca din raiul lui? A mangaiat-o doar ideea ca aici se va angaja. In rol de printesa, bineinteles! De fapt, si eu i-am invidiat pe cei din spatele zanelor, dansatorilor, printilor, printeselor, reginelor, vrajitoarelor, michiilor si miniilor... pentru serviciul lor - de a dansa, canta, rade alaturi de atatia copii emotionati pentru care zana de pe aleea Disney e chiar zana... dar si eu, pentru elevii mei, sunt chiar profesoara... Atunci unde e emotia, unde e bucuria, fiorul???
Sa dea Domnul sa avem mereu parte de un licar de copilarie!
Of, Doamne , copilaria, singurul paradis pierdut ! Multumesc pentru tema copilariei ... imaginea ABECEDARULUI m-a emotionat foarte mult, mi-a trezit atatea aminitiri, trairi, sentimente ... chiar am lacrimat !
RăspundețiȘtergereCopilăria e începutul tuturor începuturilor , cate reușim să facem, sa vedem, sa intelegem doar în copilarie ...
„Un copil poate să înveţe oricând un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stai locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.” – Paulo Coelho