Imi place sa colind prin magazine si cand nu am bani/scop precis. Imi place sa caut "ceva" - un pic de culoare, de moliciune, de stralucire... Poate dau de rochita perfecta, de pantoful din vis, de inelul Arabelei... Cand intri intr-un magazin se deschide pestera lui Aladin... atatea ispite... Ca orice femeie, radiez. Ideal este si cand gasesc - exact ceea ce am gandit: haina care ma arata cu 5 kilograme mai supla, care-mi intinereste tenul, scoate in evidenta sclipirea din ochi, ma lungeste cu 5-6 centimetri si este - evident - foarte ieftina (si de marca!). Aceasta haina ar putea avea si parfumul inclus - dar accept sa trec peste acest neajuns.
Cea mai aiurea chestie pe care am cumparat-o a fost o pereche de strampi. Albastri dintr-un fel de dantela!!! De la magazinul din satul unde-mi petreceam vacantele de vara!!! Eram cu prietena mea, Lore, si ne pregateam pentru un fedeles (petrecere din ajunul unei nunti - pentru cine n-a incercat niciodata senzatia. Dar, pe cuvant, merita!). Rascolind (cu privirea!) prin unicul magazin (avea marfa variata - un fel de mall - de la cuie pana la naftalina - adica tot ce-ti doreai) al Costestiului - am avut revelatia acestor strampi. Ne-am cumparat! Seara, cu reala satisfactie, i-am imbracat! Amandoua! Si erau identici! Albastri-neon din dantela! Si ne-a placut atat de mult incat a doua zi ne-am mai luat cate-o pereche. Scopul: prima zi de scoala! Pentru reputatia mea, sper ca cineva m-a impiedicat sa-i port (nu-mi mai amintesc, probabil, Dumnezeu in marea lui mila, mi-a sters aceasta amintire...).
Magazinele care mi-au provocat un adevarat soc au fost cele din Budapesta. La doi ani de la Revolutie (in clasa a 12-a), olimpicilor li s-a oferit o excursie in Ungaria (vi se pare real?). Am mers si la cumparaturi. In timp ce la noi nu se schimbase nimic, ungurii devenisera deja maestri ai seductiei... Vitrine din basm, bogatie de marfuri, toalete in magazine, muzica... Tot tacamul! Am fost pe deplin cucerita. De cumparat - n-am cumparat decat niste bomboane... Dar ce ambalaj! Ce culori! Pulsau si etichetele de senzualitate!
Un alt loc in care as fi cumparat in nestire a fost Targul de Craciun de la Viena... Casutele de basm atat de luminoase, colorate, impodobite cu stelute "o mie!", globusoare, papusi, turta dulce, ciocolata - mi-au provocat o adevarata efervescenta cumparacioasa... Macar o data in viata sa ne rasfatam cu un targ de craciun austriac - va fi o amintire din sacul celui mai generos Mos Craciun - cel care instantaneu iti ofera bucuria de a mai fi copil.
Primul maestru al seductiei a fost Harry Selfridge - care in 1908 a deschis la Londra magazinele "Selfridge's" - el a revolutionat actiunea "de a cumpara", ridicand-o la rang de arta. A simtit importanta decorarii vitrinelor, a relatiei speciale client-vanzator, a existentei cafenelelor si toaletelor, a locurilor de odihna in marile magazine. Exista si un serial - "Mr. Selfridge" - ce trateaza acest subiect si pare destul de interesant.
Iubitorilor de lectura le recomand "La Paradisul femeilor", scrisa de Emile Zola - un roman de dragoste ce are in fundal activitatea unui mare magazin parizian.
Cumparaciosii mei, dupa atatea cautari, rascoliri, emotii, cheltuieli, va invit... la cafea.
Oamenii de ştiinţă spun că nevoia de a face cumpărături vine din dorinţa de refugiu. Nemulţumirile şi problemele, începând cu cele profesionale şi până la cele sentimentale, ajung să fie „vindecate“ prin sesiunile de shopping. Şi astfel uiţi de şef, de responsabilităţile casnice, de necazuri si suparari ... ce sa mai, uiti de toate !
RăspundețiȘtergereNu vrei să mai ştii de nimic când eşti în mijlocul hainelor de colecţie nouă. Problema este că satisfacţia lucrului nou achiziţionat dispare în scurtă vreme şi atunci trebuie să te întorci la magazin.
Cum recunoşti un shoppaholic? Mulţi dependenţi de cumpărături au mare parte din haine cu etichetă. Deseori când ajung acasă regret deciziile luate în magazin.
Doamna Marty, eroina lui Zola,este o cumpărătoare dependentă, incapabila sa reziste ispitelor şi care, la fiecare vizită la „Paradisul femeilor”, este cuprinsă de o adevărată frenezie a cheltuielilor, care i se transmite şi fiicei sale.Doamna Marty, gândită de romancier ca unul dintre personajele antipatice, negative, ale cărţii, înfăţişează, viu şi tulburător, portretul unei adevărate shopaholice - cum am spune azi -, nu în sensul de a fi pur şi simplu pasionată de cumpărături, ci o shopaholică în varianta ei patologică, o fiinţă căreia un psihiatru modern i-ar pune, fără îndoială, diagnosticul de oniomanie. Zola nu se arată prea înţelegător faţă de doamna Marty; dimpotrivă, o înfăţişează ca pe o femeie cheltuitoare, fără scrupule, lipsită de stăpânire de sine, compătimirea lui îndreptându-se spre soţul ei, domnul Marty, obligat să muncească din greu, trudindu-se cu mai multe slujbe, pentru a face faţă cheltuielilor nebuneşti ale nevestei sale.