Totul a pornit de la niste simple replici: "Te invidiez pentru ca esti atat de speciala / Pentru ca pleci in vacanta cand incepe scoala...". In timp ce le rosteam, simteam ca verbul "a invidia" nu se potriveste cu trairile mele, ca ma injoseste, ca e murdar... De fapt, ar fi trebuit sa spun "ma bucur pentru ca..." si am ajuns la concluzia ca acest verb trebuie eliminat dintre vorbele mele.
Un cuvant e usor de dat de-o parte. Dar un sentiment ca invidia - o emotie atat de devastatoare?
Demult - babele spuneau ca invidiosul vatama chiar numai prin cautatura (deochi).
Stiu si eu?
Azi - psihoterapeutii spun ca invidia duce la depresie, resentimente, furie...
Sfintii (Ioan Gura de Aur) sustin:
...ca pe invidios niciodata nu-l paraseste mahnirea.
...ca nu se bucura cu cel vesel, plange cu cel indurerat.
...ca invidiosul se salbaticeste chiar daca ii porti de grija.
...ca nu se multumeste decat atunci cand semenul sau nu dobandeste nimic.
Cel mai des invidia se indreapta catre "aproapele" - dupa modelul Cain si Abel. Dar aproapele nu este oglindirea chipului lui Dumnezeu?
Intelept ar fi sa-i privim pe cei mai buni decat noi ca pe niste daruri de la Divinitate; sa invatam din convietuirea cu ei; sa ne spalam zilnic de murdaria numita "invidie" bucurandu-ne pentru fericirea altuia; sa fim prieteni cu cele prezente din viata aproapelui, nu cu cele pe care le-a pierdut.
Asadar, iubiti ai mei, va admir din suflet pentru frumusetea, vacantele, bogatia materiala si sufleteasca, pentru veselia voastra, calmul, detasarea, nebunia, forta, curajul vostru, pentru timpul liber, munca, educatia pe care o dati copiilor vostri, pentru relatii, prieteni - va admir si va iubesc!
Nici nu stiti ce sentimente de bucurie ma anima uitandu-ma la mine - cea de asta-vara - la mine care zambeam atat de relaxata in gradinile Balcicului!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu