Sedusa de Istanbul

     Stiam la ce sa ma astept - doar i-am citit pe Pamuk si Shafak, am urmarit emisiuni de calatorie, am vazut documentare, dar, oricat de pregatit (teoretic) ai fi, tot te izbeste tulburatorul amestec de indolenta si exaltare, de declin si modernitate... Sunt locuri in care Istanbulul e un oras ce zgarie norii cu cladiri de sticla si locuri in care pare un mosneag decrepit. Undeva e infocat, navalnic, impetuos - in alta parte - tihnit, in profund ragaz.
     Cartierul Fatih e unul autentic turcesc: curtenitor (daca ma gandesc la negustorul de rahat - lokum - care ne-a servit cu o eleganta desavarsita), febril (pe stradutele aflate in panta, inguste, pline de marfuri, oameni, tarabe se circula cu o viteza de formula I), colorat si inmiresmat. In Fatih se mananca bine la Lokanta (autoservire), dar si pe strada: Kokorec (mate fripte picante), simiti, dulciuri - o mie, kebap, inghetata, castane coapte, porumb. In Fatih nu se doarme niciodata (prietenii stiu de ce) si pe o straduta ce coboara lin catre mare se afla zeci de terase, inghesuite intim una in alta, in care - din nou! - se mananca bine, si chiar se poate bea o bere. Desi multi calatori spuneau ca Fatih e un cartier traditional, paradoxal, aici am baut bere tihnit fara sa se uite nimeni ciudat la noi. Pe o alta straduta ce urca (dar nu asa lin), se ajunge la nebunia de culori, mirosuri, sunete din Marele Bazar. Ce m-a tulburat a fost lipsa preturilor - asta ducea la dialogul cu proprietarul - la negocieri - pentru care - clar! - nu sunt facuta. Dar, am observat ca intentia de a pleca e considerata un joc, o replica si iute pretul scade cat sa te determine sa mai arunci o privire. Ce mi-a placut a fost ca turcii chiar nu stramba din nas cand afla ca esti roman - tot prietenosi, exaltati, spirit balcanic tolerant.
     In Fatih, casele nu au fost construite dupa planurile stradale, ci drumurile au fost facute in asa fel incat sa nu deranjeze asezarea caselor. In Fatih, pisicile zac in dulce moliciune. La fel si gunoaiele. La parterul unei case darapanate beau ceai si "se joaca in carti" turcii cei batrani, iar eu, ca turist, sunt cumplit de agitata ca n-apuc sa vad tot-tot, ca timpul trece prea iute, ca ochii sunt neutinciosi sa inregistreze tulburatorul amestec de splendoare si abjectie.