Revenim?

     "In cer <<a invata>> inseamna sa vezi, pe pamant inseamna sa-ti amintesti" - Pindar
     Despre metempsihoza (transmigratia sufletelor) am auzit pentru prima data citind "Sarmanul Dionis", de Mihai Eminescu. Am fost atat de frapata ca o minte stralucita s-a gandit la reincarnare - pe care o socoteam doar o idee amuzanta... Si cum o carte o cheama pe alta - am citit "Adam si Eva" de Liviu Rebreanu. Chiar si Rebreanu, autor serios, canonic!, realist si obiectiv? Reincarnarea parea deodata ceva foarte demn de luat in seama.
     In cultura europeana - primul care trateaza spinoasa (azi!, atunci - nu) problema a fost Platon. In finalul dialogului "Republica", el scrie povestea (mitul) lui Er, fiul lui Armenius. Acesta, revenindu-si dupa ce zile in sir fusese socotit mort, povesteste cum cei cu adevarat buni, desavarsitii, merg spre cer, ceilalti, care mai au de reparat, pe ici - pe colo, isi aleg o cale, un trup, o alta viata, in care sa ispaseasca, sa invete, sa capete minte, sa se intelepteasca. Dupa alegere (pe care - atentie - singuri o fac) beau din apa uitarii si tusti! iar ii aduce barza.
     La ce foloseste reincarnarea? Ca sa dezvolti virtuti precum - iubirea, compasiunea, rabdarea...
     Bineinteles ca urmandu-l pe Iisus (Calea, Adevarul si Viata), vei fi scutit de "Eterna reintoarcere". Dar cati dintre noi iertam ca sa fim iertati; nu aruncam cu o pietricica desi suntem cocosati de pacate; nu ne intristam, nu deznadajduim, nu hulim, nu ne indoim? Cati?
     Acei putini merg in lumina, si - deci - pentru cei ce-L iubesc si asculta, si ii urmeaza lui Iisus, nu exista reincarnare. Dar pentru noi - gloatele?
     Revenim?