"Cele patruzeci de legi ale iubirii" de Elif Shafak

     Romanul "Cele patruzeci..." este o povestire in rama.
     Prima poveste se petrece in zilele noastre, in anul 2008, Northampton si o are in centru pe Ella Rubinstein, femeie de vreo 40 de ani, sotie, casnica si mama a trei copii. Atat.
     O carte scrisa de un autor misterios si necunoscut ii va schimba definitiv viata.
     Actiunea cartii minune (pe care o citeste Ella), "Dulce blasfemie", se petrece in secolul XIII, Konya - Turcia de astazi. Eroii sunt marele filozof, mistic si poet Rumi si soarele lui iubit, Shams din Tabriz.
     Povestea celor doi sufiti contine si ea, la randul ei, o seama de povesti. Una dintre ele este chiar "Dulce blasfemie".
     Se spune ca Moise a intalnit un pastor. Acesta se ruga cam asa:
     -O, Doamne, te iubesc mai mult decat iti poti da seama. Te-as spala pe picioare, Te-as curata in urechi si Te-as despaduchea.
     Stupefiat - Moise intrerupse ruga pastorului:
     -Crezi ca Dumnezeu are picioare sa i le speli? Asta nu e rugaciune. E blasfemie curata!
     Rusinat, pastorul a ascultat cum se face o rugaciune adevarata. Moise a plecat apoi foarte multumit, dar in noaptea aceea a auzit glasul lui Dumnezeu:
     -O, Moise, ce-ai facut? L-ai ocarat pe bietul pastor care mi-era atat de drag. Poate ca nu spunea lucrurile cuvenite in felul cuvenit, insa era sincer. Poate ca vorbele lui au fost o blasfemie pentru urechile tale, insa pentru mine erau o dulce blasfemie.
     Asadar, una din lectiile acestui roman este ca nu e neaparat nevoie de rugaciuni canonice pentru a te apropia de Dumnezeu - mai important e sa ai in suflet ardoarea, bucuria, iubirea dialogului cu Dumnezeu.
     Si mai sunt multe invataturi minunate. De exemplu:
     "Lumea asta e cladita pe temeiul inrauririi. Niciun strop de bunatate sau graunte de rautate nu vor ramane pana la urma neplatite."
     "Pe lumea asta sa ai mila de inteleptul inconjurat de nestiutori."
     "Vorbele care ne ies din gura nu pier, ci sunt pastrate vesnic in intinderea necuprinsa a lumii, si se vor intoarce la noi la vremea cuvenita. Durerea unui singur om ne va rani pe toti. Bucuria unui singur om ii va face pe toti sa zambeasca."
     Si cat de mult ma regasesc in vorbele lui Shams: "De altminteri, nimeni nu ajunge credincios peste noapte. Mai intai crede ca e credincios; apoi, ceva se intampla in viata lui si devine necredincios; dupa care devine iar credincios, si iar necredincios, si tot asa. Pana cand ajungem la o anumita treapta, sovaim neincetat. E singura cale de a inainta. Cu fiecare pas nou ne apropiem tot mai mult de Adevar."