Sa ne iubim pe noi insine? Nu este oare un indemn la egoism?
Nicidecum!
A te iubi pe tine presupune:
-sa afli cine esti cu adevarat, ce calitati si ce defecte te definesc - ca, vazandu-le la ceilalti, sa le apreciezi, sa le intelegi si sa le ierti
-sa te privesti ca in oglinda, pentru ca ceilalti sunt oglinzile tale, si vezi in ei chipul tau
-sa intelegi ca esti demn de iubire si respect, si sa le oferi/ceri.
A fi egoist inseamna sa domini, sa urasti egalitatea, sa te victimizezi, sa imparti cu ceilalti doar grijile si supararile, sa ceri, sa ceri, sa ceri. Si sa iei. Pe egoist il caracterizeaza doar verbul "A LUA". In vocabularul lui, acesta e regele. Pe cel care se iubeste pe sine si apoi pe ceilalti ca pe sine il caracterizeaza doua verbe: "A LUA", dar mai ales "A DARUI". E un cerc - adica ceva perfect. Egoismul este dusmanul armoniei, dar impacarea cu tine, iubirea de sine aduce acel strop magic de fericire care tine lumea intreaga.
Fiindca am amintit de faptul ca ceilalti sunt oglinzile noastre, o sa povestesc ceva ce mi-a intarit aceasta convingere.
Candva, am fost intr-o excursie minunata, in perioada Craciunului, intr-un loc cu adevarat magic. Am facut ceva cumparaturi, am mancat, am baut vin fiert, am ras si m-am plimbat inconjurata de oameni veseli, sinceri, deschisi la minte. Totul a fost perfect. La cateva zile dupa ce m-am intors, m-am intalnit cu o prietena care deja vorbise cu o tipa ce fusese cu mine. Si, spre mirarea mea, prietena a incepus sa ma caineze: ca ce grup nasol, ce carcotasi, ce neciopliti, ca au facut si au dres.
-De unde stii toate astea?
-De la X. N-a fost cu tine?
-Nu. Eu am fost in alta excursie! In excursia mea, oamenii, oglinzile mele, au fost "de gasca" - in excursia ei, aceiasi oameni, oglinzile ei, au fost badarani, nepunctuali, demni de dispret.
Asadar, sa ne intoarcem catre sine, sa ne recunoastem emotiile, fricile, demonii, aripile, haurile, piscul, si apoi sa ii privim cu intelegere pe ceilalti. Si atunci ii vom iubi. Si lumea va fi cu adevarat frumoasa.
