Senin de august la tara

     Demult... vacantele se petreceau si la tara.

     Mirosea frumos... a ierburi strivite, fructe coapte... Soarele stralucea printre frunze si simteai ca timpul s-a oprit.

     Bineinteles - o iluzie. Azi esti parinte si ai vrea sa simta si copii tai o farama din acele trairi de odinioara...

     Asadar - impreuna cu draga mea verisoara si fina, am organizat (Doamne, ce oficial - pompos suna) o intalnire la tara.

     Ziua a inceput minunat cu o plimbare - mai intai prin sat, apoi pe dealuri/coclauri insorite, prin padure - cu caruta... Imaginati-va zece persoane (unele elegante, machiate, aranjate, parfumate) intr-o caruta, intr-un sat, intr-o superba dimineata de luni. Neobisnuiti cu ritmurile impuse de cal, mai si tipam, chemand babele pe la porti, starnind zambetul carutasului, si probabil rasul unora aflati la munci mai serioase. Dupa defilarea prin sat (care desigur i-a determinat pe unii sa-si faca cruci discrete) am ajuns in rai: dealuri inflorite, inmiresmate si insorite..., rugi de mure, coarne si catina..., zarzari cu crengile la pamant, imbelsugate de fructe dulci.

     Senzatiile tari s-au intetit: o urma proaspata de urs, coborari vijelioase demne de roller coaster (Doamne, si cati bani am dat la Disney pentru niste emotii pe care le-am simtit aici gratis!), caderi spectaculoase din caruta, balaciri nedorite prin noroiul de pe drum... ce mai! Cand am ajuns acasa - de la mic la mare eram plini de zgaibe si noroi, dar mai ales de zambete, lumina, culoare, miresme, senin de august cat sa ne ajunga un an...

Frumusetea de langa casa

Cascada pe Valea Valsanului

Ulita copilariei

     Am tot prezentat/gatit bucate exotice, dar cea mai gustoasa mancare ramane cea facuta de bunica mea in vacantele de vara, la tara...
     Ati vazut cum curge mierea?
     Asa curgeau zilele vacantei de vara... luminoase, de aur, dulci, bogate, inmiresmate, dense... ca mierea...
     Uneori, dimineata, bunica ne gatea - "jumari" - o mancare savuroasa pe care si eu le-o gatesc copiilor. Fierbea malai cu lapte dulce, adauga un varf de lingura de unt (cu 100% grasime, facut de ea, gustos-gustos!) si doua-trei oua. Obtinea un deliciu... Asa de simplu, dar asa du bun.
     Gustul acestui fel de mancare imi readuce in minte zilele copilariei... Imi dau seama ca nu faceam nimic special, dar ce fericita eram! Citeam pe slaiul salii, la umbra vitei de vie, jucam Tipi-Tip si Momo-Momo cu fratii mei (de fapt, mereu jocul se termina pana sa inceapa - pregatirea era cea mai interesanta), mai culegeam cate-o pruna/zarzara, ne amuzam cu varul Catita ce ne aducea zilnic cele mai fantastice insecte din lume (oare unde le gasea?), vorbeam cu "fata cu calul", mergeam la rau, la scalda, iar seara, inainte de culcare, ascultam un sfert de ora (atat era programul) "muzica usoara" sau teatru radiofonic (din distributia pieselor - remarcasem ca nu lipsea, din rolurile secundare, "Gheorghe Pufulete" - devenit o celebritate in cercul nostru).
     Mai putem "taini" mult despre copilarie, caci intoarcerile acolo sunt adevarate revigorari spirituale... E bine sa pastram in sufletul nostru o ulita/ulicioara care sa duca direct in miezul de miere al copilariei unde ne asteapta o bunica cu mancare gustoasa...

Vino din Liban, mireasa

     Unii dintre noi se intreaba care e rostul frumoasei cantari "Vino din Liban/Livan, mireasa" cu care tanara este intampinata la intrarea in biserica, inainte de cununie.
     Versurile sunt un fragment din "Cantarea cantarilor" - poem erotic scris de marele Solomon cu multi ani inaintea erei noastre. Se intelege de aici ca iubirea este cea mai importanta traire pamanteana - "iubirea care misca sori si stele" - din cele mai vechi timpuri. Scrierea este parte a "Vechiului testament" si a fost interpretata de-a lungul timpului in felurite chipuri: cantec de iubire (in cultura ebraica nu aveai voie sa il citesti pana la 30 de ani), poem parabola, scriere mistica.
     In primul rand, cantarea evoca gloria iubirii maritale, considerata calea de mijloc, cea mai buna, intre ascetism si depravare. Este un dialog intre mire si mireasa - plin de aluzii erotice - o carte singulara in literatura ebraica veche, inca surprinzatoare pentru unele minti inguste de azi.
     La nunta se canta - din pacate numai uneori - un fragment in care mireasa este chemata din Liban - Libanul fiind in viziunea lui Solomon un tinut barbar, venirea miresei din Liban inseamnand  purificarea prin iubire/casatorie, parasirea raului, josniciei prin mariaj.
     Si fiindca tot am vorbit de Liban - am pregatit o delicioasa salata libaneza - FATOOSH - care seamana perfect cu o salata romaneasca "cu de toate". Asta pentru a demonstra inca odata - ce mica-i lumea.
    Pentru Fatoosh avem nevoie de pita, patrunjel, menta, ceapa, castraveti, ridichii, rosii. Sosul se prepara din otet de mere, ulei, sare, zeama de lamaie.
    Cele care ati venit deja (demult) din Liban - preparati un Fatoosh pentru a va reaminti de vremurile de alta data!!!

Mai trece Iulia pe alei?

     Copilaria mi-a fost fermecata si de o carte - editie bilingva - a Iuliei Hasdeu: "Domnisoara Ursuza". Din prefata am aflat despre destinul scriitoarei: copil foarte inteligent, ambitios, romantic, rapus de boala si epuizare intelectuala.

     Insa - abia acum am avut ocazia sa trec pragul misteriosului castel de la Campina - ridicat de un tata nefericit, in memoria (si la sfatul) aceleiasi Iulii ce mi-a vrajit copilaria. 

     In timpul vietii, marele savant nu prea si-a petrecut timpul alaturi de copila sa. Adevarat ca si-a pus in ea toate visele, ca a facut-o sa inteleaga ca numele "Hasdeu" inseamna multa munca si dedicare, ca a trimis-o la studii la Paris, ca a consiliat-o prin nenumarate scrisori, dar sa-si petreaca efectiv timpul cu ea, sa o imbratiseze, sa o mangaie, sa se joace si sa rada amandoi... nu!

     Dupa fulgeratoarea ei moarte au petrecut mai mult timp impreuna decat in scurta viata. Paradoxal!

     Macinat de dor si probabil de regretul de a pune pe primul loc munca, ambitia si renumele, savantul construieste in 3 ani castelul de la Campina. Acesta are 6 sali - cele mai impresionante fiind Templul si camera de spiritism. Templul are in centru o scara in forma de potir, iar sus domneste statuia din lemn a lui Iisus cu bratele deschise. Camera dedicata comunicarii cu spiritul Iuliei impresioneaza printr-o misterioasa spartura in perete (in forma de cerc), prin caietele cu ceea ce mediumul scria dupa dictarea spiritului fetei, cu fotografii ale unor aparitii luminoase... Este fascinanta si partitura unui cantec compus de Iuia aflata dincolo... probabil "un dincolo" mai luminos, mai bun.

     Te mai surprind in castel oglinzile paralele ce poarta gandul la un fel de decorporalizare, ochiul lui Dumnezeu postat deasupra intrarii, cei doi sfincsi, obiectele in forma de triunghi.

     Exista marturii ca Iulia ar canta din cand in cand la pian, ca ar mai aparea la ferestrele castelului, ca ar mai trece pe alei... Eu n-am vazut-o, dar n-am sa uit niciodata bucuria cu care am citit cartea acestei minunate copile -cand eu insami nu eram decat o fetita.

Vis de vara

     Un proverb arab scpune ca "Inteleptul poate cunoaste lumea din camera sa." Din nou imi dau seama ca sunt departe de intelepciune, foarte departe... Oricat as citi - daca nu simt mirosurile, texturile, liniile, nisipul... degeaba. Imi place sa ies din camera mea ca sa cunosc lumea...
     Vara, mai mult ca oricand - ii dau dreptate lui Alecsandri: "Adevaratul calator e acela care, cand porneste la un drum, isi propune sa mearga unde il duce fantezia lui, astazi spre rasarit, maine spre apus, astazi pe mare, maine pe uscat. Iar cat despre acela care se jertfeste de bunavoie unui tel intocmit dupa harta geografica, pe acela il socot un curier insarcinat de a se purta pe sinesi ca pe un pachet dintr-un loc in altul."
     Recunosc, n-am calatorit niciodata fara un plan. Deci am fost/sunt un pachet, nu adevaratul calator... La care visez...
     Vis de vara: sa am asa de multi bani incat sa merg condusa de fantezie...
     Veniti cu mine?