Voi cei ce

     "Fata lu' mama", "baiatu' lu' tata", "printesa lu'... ", "il iubesti mai mult pe...", "e preferatul tau..." - iata niste sabloane care ma enerveaza cumplit. Precum ma indispun si judecatile unui privitor din afara familiei, care stie (cum o fi reusind???) pe care dintre copiii tai il iubesti mai mult.
     In primul rand ca pentru niste parinti (vorbesc despre cei normali - majoritatea - de altfel) e aberant sa existe criteriul "mai mult/mai putin/preferat" in relatia cu fiii lor. Parintele cu mai multi copii intelege ca fiecare prichindel are sensibilitatea lui, momentele bune, proaste, de genialitate, esec, slabiciune, si in functie de acestea, actioneaza in relatia cu el. Daca cineva din afara prinde un moment in care parintele dezmiarda pe unul dintre copii - judecata e gata: "Iata! E preferatul lui!" - fara sa tine cont de motivatiile interioare care au dus la acel gest. Important este ca parintele sa fie precum o cutie de rezonanta pentru fiul sau, sa stie cand sa actioneze, cand sa mangaie, sa certe, sa aline, sa intrebe.
     Pe de alta parte, sunt copii care urasc gesturile de tandrete in public si copii care nu ezita sa-si manifeste afectiunea in orice loc. Parintele trebuie sa tina cont de personalitatea copilului si sa-i respecte felul de a fi. Sunt copii mai discreti care se jeneaza de expunerea unor momente intime din viata lor, si copii carora le place sa fie in centrul atentiei. Parintele stie ce fel de copil are si va actiona ca atare - de aceea nu trebuie judecata atitudinea lui.
     Mi s-a intamplat ceva foarte ciudat dupa ce tatal meu a ales sa se duca intr-o lume mai buna. O veche "prietena de familie", care "stie tot", care "intelege" relatiile fine, intime dintre copii si parinti, mi-a spus ca tatal meu il iubea mai mult pe unul dintre fratii mei in defavoarea celorlalti. Am ramas pur si simplu stupefiata. Niciodata nu am simtit asta, dar femeia stia. Mai bine! Asa vedea ea si vorbea cu lejeritate despre sentimente profunde. Bulversata, am intors lucrurile pe toate partile... Ori de cate ori am avut nevoie de tata, el a fost acolo pentru mine. Cand am plans, am fost furioasa, m-am bucurat, m-am purtat frumos sau prosteste - el m-a inteles si sustinut. M-a sfatuit, mi-a sters lacrimile, mi-a adus zambetul, m-a asteptat iesind de la examene, a venit la deschiderile de an scolar, m-a dus la scoala, mi-a purtat ghiozdanul, mi-a facut compuneri prin telefon, mi-a rasfatat copiii, mi-a iubit sotul... Deci - cand a avut el timp "de mai mult pe... decat pe tine"??? Mi s-a parut revoltator sa-i pateze imaginea... Probabil femeia a surprins momente din viata noastra de familie si de ce sa nu-si faca si ea o opinie? Ca omu'! Si de ce sa nu-si spuna parerea - ca deh! daca o ai, trebuie sa o si versi...
     Ideea este ca nu m-am simtit niciodata "nepreferata"... Am trait armonios, curat si cald... Dar ma gandesc - daca un copil aude asemenea "judecati de valoare", sensibilitatea lui nu va fi oare afectata? Copilul nu are maturitatea si puterea mea de a discerne...
     Ce-ar trebui sa facem?
     Sa punem o pancarta cu "In aceasta casa toti copiii sunt iubiti in mod egal. Lasati orice judecata, voi cei ce intrati aici."??? Sau sa ne apucam sa dam explicatii jenante despre copiii nostri (pe care oricum "judecatorii" nu le asculta, ca deh! ei au descoperit cunoasterea absoluta), ca unul e mai sensibil, altul mai capos, unul mai... si in functie de ceva ce tu traiesti efectiv iti ajustezi comportamentul? Sau sa ne traim viata frumos, alaturi de fiii nostri, sa stim cand sa fim afectuosi, mamosi, discreti, reticenti in functie de nevoile lor - pe care doar parintele le intelege atat de bine?