Cuvintele sunt pentru mine cel mai frumos dar

     Cuvintele ma cladesc si ma darama,cuvintele imi aduc bucurie,dar si tristete-de aceea va rog sa fiti atenti la cuvinte..CUVINTELE raman pentru mine cel mai frumos dar...
     Cuvantul este o parte a Creatiei (Logos) - prin cuvant Dumnezeu a creat lumea. Cuvantul m-a creat. Cuvintele spuse de mine sunt chiar eu. Si eu creez prin cuvinte - sau rastorn. De aceea as fi nespus de fericita daca dintr-o simpla manuitoare a cuvintelor as deveni o zana/inger/stea a cuvintelor.
     In fiecare zi participam la un act magic - magie neagra sau alba - si asta doar rostind cuvinte. Daca insultam, barfim, ne vaitam, ironizam - suferinta se raspandeste in Univers (iar in Univers ne aflam si noi, cei de la care a pornit totul). Daca rostim sincer "o zi binecuvantata", "te iubesc", facem minuni.
     "Cuvintele de bine pot fi scurte si usor de rostit, dar ecoul lor este infinit." - Maica Teresa.
     Si o incantatie din cuvinte pe care le iubesc:
     Vara, vara, primavara
     Petaluta
     Budusele
     Iarba, papadie, raza, soare, aripi
     Cantec, cirese, puf, soapta, fragola
     Maica, izvorul tamaduirii
     Pui, glezna, mangaiere, sarut, mugur
     Pace, calm, adiere de vant
     Multumesc...

Uluitor de frumoasa era ea

Uluitor de frumoasa era ea,

de Matei Visniec

     Fusese ea frumoasa si inainte de a imbatrani

     dar acum adaosul de zile ii pria

     si cu cat imbatranea cu atat

     devenea mai frumoasa

     pielea ei parea incandescenta

     blandetea i se revarsa pe fata

     ca o cascata

     cuvintele ei erau din ce in ce mai rotunde.

     Uluitor de frumoasa era ea imbatranind

     orice atingere se prefacea in sidef

     in bucatarie, cand spala vasele

     farfuriile de tabla se transformau in argint

     Frumoasa, frumoasa era ea imbatranind

Ce ma mai cutreiera...

     Exista orase pe care le cutreieri si orase care te cutreiera. In inima mea cel mai mult cutreiera Parisul. Imi vine sa rad si sa plang (ca imparatul din poveste) cand vad filme, fotografii, cand citesc despre Paris. Un alt oras e unul unguresc: Gyor - o minunatie baroca - atat de intim - numai bun pentru niste indragostiti care au fugit de acasa.
     Si de fapt unde vreau sa ajung? La o cafenea. La o cafenea dintr-un oras pe care l-am batut de curand, Targu Mures. Cafeneaua mi-a fost recomandata cu mare entuziasm ca un loc de poveste in care te poti regala cu peste 60 de sortimente de cafea: "Cafe Frei" - Piata Trandafirilor, Nr. 49.
     Dupa ce am incercat (din pacate) doar trei sortimente si am mai cumparat si pentru acasa, mi-am zis sa caut informatii despre oamenii din spatele acestui loc magic. "Cafe Frei" e una din multele cafenele din brand-ul Frei, patronul fiind un scriitor maghiar, mare amator de calatorii si, bineinteles, cafea: Tamas Frei.
     In afara de cafea mi-au placut parchetul, tapetul, tablourile tematice, cescutele si totul... totul. Si meniul. De fapt o revista - caci o cafea buna se bea cu o poveste. Cafeaua e o poveste.
     Am ales sa stau la ultimul nivel, de unde se simtea perfect aroma cafelei. In plus, tot ritualul prepararii fabuloasei licori se petrecea chiar sub ochii mei. Ochii mei fascinati. Si nasul.
     Asa ca, pe langa orasele ce ma cutreiera a venit acum randul unei cafenele... Ce ciudat! Ce frumos!
     E oare normal ca as vrea sa folosesc cafeaua si in loc de parfum???

Cum ai vrea sa fii imbratisat azi?

     Totul e imbratisare...
     Fulgii delicati imbratiseaza totul, totul... si strazile nepavate, si gunoaiele...
     Lumina imbratiseaza...
     Caldura imbratiseaza...
     Apa imbratiseaza...
     Uneori imi doresc o imbratisare la fel de intensa ca a marii care zdrobeste stanca, risipindu-se apoi in spume.
     Alte ori ma las cuprinsa in imbratisarile indragostitilor, ale mamelor si copiilor... doar vederea imbratisarii si imi e de ajuns.
     Cum as vrea sa fiu imbratisata azi? E soare si mi-as dori o imbratisare uluitoare, ca in filme, cand cei doi se zaresc de departe si alearga si se arunca unul in bratele celuilalt. Cand ploua, imi doresc o cuibareala - imbratisare lunga, culcusita... Cand mi-e frig, imi plac imbratisarile dese... Imbratisarea ma reda rasului si iubirii.
     Osho - folosind metafora omului-ceapa - sustine ca imbratisarea e dorita de copilul din adancul nostru - copil - pe care nu-l pierdem niciodata - pentru ca omul e ca o ceapa: eliminand rand pe rand foile ajungem la miezul delicat - copilul.
     Cercetatorii, psihologii, psihanalistii - toti oamenii astia destepti au descoperit ceea ce mamele stiau de la facerea lumii: imbratisarea ajuta la supravietuire:
     ...fara imbratisari esti mohorat, furios, morocanos, apatic
     ...imbratisarea inainte de culcare alunga visele rele
     ...imbratisarea creste nivelul de incredere, elibereaza tensiunea din corp
     ...imbratisarea de dimineata iti da energia zilnica, creste stima de sine
     ...nevoia de imbratisare este similara cu cea de hrana, apa sau somn... sau, cum zicea o femeie si mama frumoasa, "imbratisarea reface aripile de inger".
     Pentru ca ajung la voi prin cuvintele mele, va imbratisez prin ele strans, strans de tot.

Povesti de Florii

     O poveste ne spune ca un inger iubea atat de mult pomii incat s-a hotarat sa le vorbeasca despre Iisus... Delicata salcie a suferit mult din pricina chinurilor Domnului, si a ales ca-n eternitate sa-l planga cu crengile la pamant. Smerenia ei a fost primita cu bucurie - si iata ca in minunata duminica a Floriilor - salcia e sfintita, devenind "de leac", ramura sacra, simbol al reinvierii. Salcia impodobeste casele crestinilor... e iubita.
     O alta poveste ne spune ca traia odata un om. Unul pe care nu-l scoteai din ale lui. Cum adica? Adica era curat, cinstit, muncitor si nu credea in Dumnezeu. Un inger s-a gandit ca e pacat sa se piarda un asa om si a venit sa-l ajute...
     Era iarna. Ingerul a facut sa infloreasca un pom si s-a intors zambind catre om:
     - Crezi acum?
     - Nu, nu cred.
     Parintii omului murisera de mult timp. Ingerul i-a adus sa-si aline copilul si iar l-a intrebat zambind:
     - Crezi acum?
     - Nu, nu cred.
     Ingerul a deschis cerurile si s-a zarit o farama de Rai.
     - Crezi acum?
     - Nu, nu cred. Nu te necaji. Am convingerea mea de neclintit: nu cred in Dumnezeu.
     Povestea salciei care-l plange pe Iisus este una despre compasiune, smerenie si despre cum aceste calitati ne aduc bucuria. Mai devreme sau mai tarziu.
     A doua poveste putea fi una despre miracole, trezire, bucurie, acceptare, dar nu e decat o poveste despre un om capos, o poveste prin care trece, in zadar, un inger.

Uluitoarea Poveste

     A fost odata... nu un rege, nu o regina, nici vreo zana... O fata... O fata care nu putea trai fara povesti. Bunica ii povestea doar intamplari din viata ei... Adevarate... Cat de adevarate mai pot fi intamplarile din tineretea unei bunici... Uneori bunica povestea despre lucruri dramatice, dar dupa atatia ani, acele istorii starneau hohote de ras... "Dupa veacuri, toate-s fleacuri" (nu stiu cine a zis, dar pare adevarat).
     Cand a inceput sa citeasca, fata a preluat puterea... Povestile erau in stapanirea ei. E adevarat ca, din cand in cand, mai apareau doi spiridusi din cei care ascund cartile, dar si ei au fost dovediti repede de fascinantele povesti...
     Cat de importanta e Povestea?
     Ian ascultati aici!
     A fost odata ca niciodata o femeie superba - Povestea. Ea avea un prieten de suflet - Adevarul. Povestea, fascinanta femeie, isi facea amici oriunde. Era eleganta, avea farmec, si mai ales, se imbraca divin. Adevarul, in schimb, ii speria pe toti. Umbla gol - golut. Cand iesea pe strada, ceilalti intorceau capul, se ascundeau, roseau, il barfeau. Unii il urau. Adevarul i-a cerut ajutor Povestii. Si Povestea l-a luat, i-a aratat hainele ei si l-a rugat sa aleaga. Ceva sobru. Negru. Dar si-a pus la gat o esarfa rosie. De matase. Lucioasa.
     A iesit Adevarul pe strada in hainele Povestii si lumea l-a primit prietenos...